Saturday, January 29, 2011

Stiri din Educatie

Stiri din Educatie


Drept la replică solicitat cotidianului Jurnalul Naţional

Posted: 29 Jan 2011 11:05 AM PST

Domnului Marius TUCĂ,Director JURNALUL NAŢIONALDomnule director Marius TUCĂ,În ediţia de miercuri, 26 ianuarie 2011, a cotidianului „Jurnalul Naţional" doamna Diana Scarlat publică articolul Funeriu dă bani pentru Universitatea lui tăticu', al cărui subtitlu,...


Informare de presă în legătură cu incidentul petrecut la Grupul Școlar Transporturi Ploiești

Posted: 29 Jan 2011 11:05 AM PST

În urma incidentului petrecut în dimineața zilei de 11 ianuarie 2011, la Grupul Școlar Transporturi Ploiești, ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Daniel Petru Funeriu, a luat legătura cu inspectorul școlar general din județul Prahova, Gheorghe...


Conferință de presă a ministrului Daniel Petru Funeriu (7 ianuarie, Iași, ora 13.00)

Posted: 29 Jan 2011 11:05 AM PST

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, domnul Daniel Petru Funeriu, va susţine o conferinţă de presă astăzi, 7 ianuarie 2011, ora 13.00 la sediul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, sala Senatului. (Bulevardul Carol I, nr. 11, Iaşi).


Conferință de presă a ministrului Daniel Petru Funeriu

Posted: 29 Jan 2011 11:05 AM PST

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, domnul Daniel Petru Funeriu, va susţine miercuri, 5 ianuarie 2010, ora 11:00 la sediul MECTS (str. G-ral Berthelot, nr. 28-30), o conferinţă de presă pe tema promulgării Legii Educaţiei Naţionale.


Copiii din zonele defavorizate au învăţat, în 2010, ce înseamnă spirit civic şi stil de viaţă sănătos

Posted: 29 Jan 2011 11:05 AM PST

Marți, 14 decembrie 2010, a avut loc la sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, conferinţa de etapă din cadrul proiectului strategic „Oferte educaţionale inclusive extracurriculare şi extraşcolare pentru formarea stilului de viaţă sănătos...


Despărțirea de Marin Constantin

Posted: 29 Jan 2011 11:05 AM PST

Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, domnul Daniel Petru Funeriu, a aflat cu profund regret vestea dispariției maestrului Marin Constantin, în primele ore ale anului 2011:„Prin corul Madrigal, pe care l-a înființat în anul 1963, maestrul Marin Constantin a...


Trei elevi români medaliaţi la Olimpiada Balcanică de Informatică

Posted: 29 Jan 2011 11:05 AM PST

Lotul naţional de informatică al României a obţinut trei medalii (una de aur şi două de argint) la a XVIII-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Informatică, desfăşurată în Muntenegru, în perioada 31 octombrie - 7 noiembrie.Medalia de aur a fost cucerită de Andrei Purice, elev în...


Ministrul Educaţiei salută decizia doamnei Cristiana Anghel de a renunța la greva foamei

Posted: 29 Jan 2011 11:05 AM PST

Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Daniel Petru Funeriu, salută decizia doamnei învățător Cristiana Anghel de a renunța la greva foamei."Am considerat de la bun început gestul doamnei Anghel o formă de protest a unui cetățean onest la adresa...


Guvernul României a alocat suma de 80 de milioane de lei din bugetul MECTS pentru infrastructura din învățământul preuniversitar

Posted: 29 Jan 2011 11:05 AM PST

Guvernul a alocat suma de 80 de milioane de lei din bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru consolidarea, reabilitarea şi modernizarea unor unităţi din învăţământul preuniversitar.Fondurile alocate vor fi utilizate pentru:- Achitarea...


Declaraţie de presă a ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, domnul Daniel Petru Funeriu

Posted: 29 Jan 2011 11:05 AM PST

Bună ziua, bine v-am găsit!Voi face o scurtă declaraÅ£ie de presă referitoare la situaÅ£ia actuală din ÅŸcolile din România, aÅŸa cum a rezultat în urma unei videoconferinÅ£e cu toÅ£i inspectori ÅŸcolari generali.- Peste 99.9% dintre cadrele didactice au fost prezente la...


Friday, January 28, 2011

Stiri din Educatie

Stiri din Educatie


Elevii încheie vineri semestrul întâi şi intră în vacanţă o săptămână

Posted: 27 Jan 2011 11:52 PM PST

Elevii încheie vineri semestrul întâi şi intră în vacanţă o săptămână, urrmând să revină la cursuri în 7 februarie.
Citește mai departe...



Thursday, January 27, 2011

Stiri din Educatie

Stiri din Educatie


Un elev a încercat să se spânzure după ce a fost prins furând un calculator

Posted: 26 Jan 2011 03:29 AM PST

Un elev de 14 ani, de la o şcoală dintr-o comună ieşeană, se află internat în stare critică la spital, băiatul încercând să se spânzure după ce a fost prins că a furat un calculator din incinta unităţii de învăţământ.
Citește mai departe...


Wednesday, January 26, 2011

Stiri din Educatie

Stiri din Educatie


Profesorii universitari vor fi pensionaţi la 65 de ani, potrivit Legii educaţiei

Posted: 25 Jan 2011 12:54 PM PST

Profesorii trecuţi de 65 vor putea rămâne în universităţi doar pe baza contractelor de colaboratori. Legea educaţiei cere pensionarea lor la 65 de ani.  Aproximativ 2.000 de profesori ar urma să fie pensionaţi doar în acest an.
Citește mai departe...



Consilier local PDL, fără diplomă de bacalaureat

Posted: 25 Jan 2011 11:45 PM PST

Poţi să ajungi politician bogat şi fără să înveţi prea mult. Important e să candidezi pentru partidul care trebuie. Un consilier local din Târgovişte, elev încă la seral, are succes de când se ştie. Speră să aibă şi la vară, când va da bacul. La 55 de ani.
Citește mai departe...



Directorul unei şcoli din Gorj a lovit un elev

Posted: 26 Jan 2011 06:31 AM PST

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj va deschide o anchetă la şcoala generală din comuna Teleşti, după ce directorul unităţii apare într-o filmuleţ în timp ce loveşte un elev cu palma peste cap.
Citește mai departe...



ŞTIREA CITITORULUI: Vezi cât de adânc dorm elevii la ore, într-un liceu din Braşov VIDEO

Posted: 26 Jan 2011 07:20 AM PST

Un elev dintr-un liceul braşovean, care a adormit în timpul unei ore, este ţinta unei farse făcute de colegii lui.
Citește mai departe...



Funeriu le-a cerut profesorilor să facă actele normative pentru aplicarea Legii educaţiei

Posted: 26 Jan 2011 09:51 AM PST

După ce li s-au redus salariile cu 25%, sute de profesori şi directori de şcoli sunt puşi acum să muncească pe gratis. Noul act normativ, asumat de premierul Emil Boc, are nevoie de alte 150 pentru a fi pus în aplicare.
Citește mai departe...