Saturday, January 4, 2014

Stiri din Educatie

Stiri din Educatie


Romania e vicecampioana mondiala la Campionatul Mondial de Dezbateri Academice

Posted: 04 Jan 2014 06:50 AM PST


Campionatul -Mondial-de- Dezbateri-Academice

   România a obținut titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Dezbateri Academice.

   Echipa României a fost formată din covăsneanul Radu Cotarcea și clujeanul Octavian Buta, reprezentând Universitatea Babes-Bolyai.

   Radu Cotarcea a mai obținut și locul al VI-lea din lume la vorbitori la Campionatul Mondial de Dezbateri Academice, de la Chennai, India.

  România a participat cu trei echipe. Radu Cotarcea și Octavian Buta în finală.  Altă echipă care s-a oprit în semifinale, a fost formată din Ioana Stupariu și Călin Mureșanu, iar debutanții Flaviu Miron și Bogdan Gliga, s-au oprit în grupe. 

   Actuala ediție a Campionatului Mondial de Dezbateri Academice s-a desfășurat în perioada 26 decembrie 2013 – 4 ianuarie 2014.

   La concurs au participat peste 350 de echipe din întreaga lume, care s-au confruntat cu argumente, pe moțiuni extrem de controversate.

The post România e vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Dezbateri Academice appeared first on Edu-News.ro.

"Exodul de creiere" continua in Romania si Bulgaria

Posted: 04 Jan 2014 02:40 AM PST

Tinerii absolventi, mai ales cei ai facultatilor cu profil stiintific, nu au asteptat deschiderea pietei europene a fortei de munca pentru a parasi Bulgaria si România în masa, o adevarata bataie de cap pentru cele mai sarace doua tari ale Uniunii
Citește mai departe...
    

This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

LUNI REINCEPE ŞCOALA!Cursurile vor fi reluate, dar semestrul intai va continua pana in 31 ianuarie

Posted: 04 Jan 2014 02:06 AM PST

Peste trei milioane de elevi vor reveni , luni, la scoala dupa vacanta de iarna, dar semestrul întâi va mai continua pâna în 31 ianuarie.
Citește mai departe...
    

This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

Elevii reincep luni cursurile. Structura anului scolar si programul examenelor.

Posted: 04 Jan 2014 12:29 AM PST

Peste trei milioane de elevi vor reincepe luni cursurile. Semestrul intai, inceput pe 16 septembrie, va continua pana in 31 ianuarie, potrivit Ministerului Educatiei Nationale (MEN). Copiii vor mai avea o vacanta intersemestriala, din 1 pana in 9 februarie. Al doilea semestru va incepe in 10 februarie si se vor incheia pe 20 iunie. Elevii vor mai avea o vacanta, de primavara, intre 12 si 22 aprilie, dupa a treia zi de Pasti. Simularile la bacalaureat vor fi organizate in semestrul al doilea, ...

This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

Friday, January 3, 2014

Stiri din Educatie

Stiri din Educatie


Dezvaluiri: Invatatoarea care a cerut bani de cadouri era disperata. Pierduse 70.000 de euro

Posted: 03 Jan 2014 07:40 AM PST

Invatatoarea filmata in timp ce le cerea parintilor bani pentru diverse cadouri a intrat in insolventa in 2010, din cauza ca parintii si-au retras copiii de la after-school-ul privat pe care-l conducea.
Citește mai departe...
    

This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

Putin a inspectat situatia lucrarilor pentru JO de iarna.

Posted: 03 Jan 2014 07:30 AM PST

Presedintele rus, Vladimir Putin, a schiat, vineri, la Soci, unde s-a deplasat pentru a inspecta situatia lucrarilor pentru Jocurilor Olimpice de iarna, relateaza Mediafax. Presedintele a fost insotit de premierul Dmitri Medvedev. Cei doi au schiat nu departe de complexul de schi fond si biatlon "Laura", situat in apropierea statiunii Krasnaïa Poliana. Complexul "Laura" va gazdui probe din cadrul Jocurilor Olimpice de iarna, competitie ce va avea loc in perioada 7-23 februarie. Potrivit ...

This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

Thursday, January 2, 2014

Stiri din Educatie

Stiri din Educatie


Educatia in 2014: Fara notele din liceu la admiterea in facultate.

Posted: 02 Jan 2014 07:10 AM PST

Facultatile nu vor mai tine cont la admitere de notele din liceu ale candidatilor, iar admiterea in liceu se va face pe baza mediei la evaluarea nationala in pondere de 75 la suta. Cursurile la clasa a VIII-a se vor incheia in 13 iunie 2014, iar in perioada 16-18 iunie va avea loc inscrierea la evaluarea nationala, potrivit Mediafax. Anul 2014 aduce mai pentru prima data simularea examenului de bacalaureat pentru elevii clasei a XI-a, introdusa de ministrul Educatiei, Remus Pricopie, cu ...

This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

SCHIMBARI IMPORTANTE la ADMITERE LICEU 2014 si ADMITERE FACULTATE 2014

Posted: 02 Jan 2014 04:46 AM PST

Admiterea în liceu se va face pe baza mediei la evaluarea nationala în pondere de 75 la suta, în timp ce facultatile nu mai pot tine cont la admitere de notele din liceu ale candidatilor, aceastea fiind doar unele dintre schimbarile importante din Educatie
Citește mai departe...
    

This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

Monday, December 30, 2013

Stiri din Educatie

Stiri din Educatie


Reactii dure in scandalul invatatoarei care a cerut spaga

Posted: 30 Dec 2013 10:24 AM PST

Gestul profesoarei de la scoala "Maria Rosetti" din Capitala de a cere bani parintilor pentru cadouri de Craciun a stârnit reactii dure din partea societatii civile.
Citește mai departe...
    

This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

Prima declaratie a invatatoarei care a cerut bani pentru cadouri. Cine este Dana Blandu

Posted: 30 Dec 2013 08:21 AM PST

Contactata de REALITATEA.NET, învatatoarea de la Scoala 10 care a fost înregistrata în timp ce le parea parintilor bani pentru cadouri a refuzat sa faca declaratii legate de materialul video în care apare, multumindu-se sa ne ureze
Citește mai departe...
    

This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

ISMB a sesizat Parchetul in legatura cu cazul invatatoarei de la Şcoala nr. 10. FILMUL REVOLTATOR

Posted: 30 Dec 2013 07:37 AM PST

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucuresti (ISMB) a sesizat, luni, Parchetul de pe lânga Judecatoria Sectorului 2, în legatura cu presupusele fapte penale savârsite de învatatoarea Dana Blîndu de la Şcoala nr.
Citește mai departe...
    

This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

UPDATE. Parchetul, sesizat in cazul invatatoarei care le cerea spaga parintilor.

Posted: 30 Dec 2013 04:41 AM PST

UPDATE: Inspectoratul Muncipiului Bucuresti a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 2 in cazul invatatoarei Dana Blindu din Bucuresti, care le-a cerut bani elevilor pentru cadouri, transmite Mediafax. Reprezentantii ISMB au mai precizat ca aspectele penale in acest caz vor fi analizate de catre Parchet, iar cele administrative, de catre unitatea de invatamant. --- Seful Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, Constantin Traistaru, a declarat, pentru Mediafax, ca, ...

This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

UDMR Arad lucreaza la o strategie pentru a creste numarul elevilor care invata in limba materna

Posted: 30 Dec 2013 04:19 AM PST

UDMR Arad lucreaza la o strategie prin care sa creasca numarul elevilor din judet care pot învata în limba materna, în cazul celor maghiari estimându-se ca 35 la suta nu au aceasta posibilitate, astfel ca se au în vedere parteneriate
Citește mai departe...
    

This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

"Astea-s cadourile voastre?". Ancheta la o scoala dupa ce invatatoarea le-a cerut cadouri parintilor

Posted: 29 Dec 2013 11:01 PM PST

Ancheta la Şcoala numarul 10 din Capitala. Potrivit Mediafax, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucuresti a decis sa faca verificari la aceasta scoala dupa ce în presa a aparut o înregistrare în care e surprinsa o discutie între o
Citește mai departe...
    

This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

Sunday, December 29, 2013

Stiri din Educatie

Stiri din Educatie


Invatatoare din Capitala, anchetata, pentru ca le cerea bani parintilor.

Posted: 29 Dec 2013 05:16 AM PST

Inspectoratul Scolar Bucuresti va face verificari, de luni, in cazul unei invatatoare de la Scoala 10, care ar fi cerut parintilor bani pentru cadourile ce urmau sa fie date de sarbatori unor angajati ai unitatii, transmite Mediafax. Ancheta a inceput dupa ce in presa a fost prezentata o inregistrare video preluata de pe Youtube, in care este surprinsa o discutie intre parinti si o invatatoare de la Scoala nr. 10 din centrul Capitalei, care cere bani pentru cadourile de sarbatori, spunand: ...

This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now