Tuesday, March 2, 2010

Stiri din Educatie

Stiri din Educatie


Precizări ale Ministerului Educaţiei referitoare la acordarea burselor pentru elevi

Posted: 02 Mar 2010 11:13 AM PST

Referitor la plata burselor pentru elevii din învăţământul preuniversitar, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, doamna Melania Vergu, face câteva precizări în legătură cu acordarea acestora: „Conform Legii...

Cursuri de japoneză la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti

Posted: 02 Mar 2010 03:48 AM PST

Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti (CCSB) în parteneriat cu Fundaţia Nipponica organizează cursuri de limbă japoneză - nivel începător şi avansat. Cursurile vor fi predate de profesoara Kazuko Diaconu Yamaguchi.Fiecare modul va cuprinde 12 şedinţe care se vor desfăşura săptămânal, lunea, începând cu 15 martie, iar durata unei şedinţe de curs va fi de două ore. Sunt necesare cunostinţe minime de limba engleză.Înscrierile au loc în perioada 1- 15 martie, de luni până joi, în intervalul orar 15:00 - 19:00, la CCSB. Taxa de curs este de 300 lei pentru elevi, studenţi, masteranzi, şi de 600 lei pentru absolvenţi salariaţi. 

Stiri educatie

Posted:

LEGEA EDUCATIEI PROPUSA DE FUNERIU SCHIMBA ADMITEREA LA LICEU

Posted:

Legea Educatiei Nationale pe care actualul ministru al educatiei, Daniel Funeriu, le ofera unitatilor scolare posibilitatea de a organiza admiterea in clasa a noua� pe baza istoricului elevului, dar si pe baza unor evaluari. Admiterea la liceu s-ar putea ...

EDUCATIA PRESCOLARA ASIGURATA DE LA 3 ANI

Posted:

Participarea la educatia prescolara a copiilor proveniti din medii sociale defavorizate, cu prioritate romi, care se confrunta cu saracia, prezinta deficiente care accentueaza inegalitatile existente si contribuie la perpetuarea acestora pe durata ...

8 COMUNITATI LOCALE MARAMURESENE NU POT PLATI SALARIILE PROFESORILOR

Posted:

Opt comunitati locale maramusene nu au primit fondurile necesare platei salariilor profesorilor pe luna februarie. Conform emaramures.ro, liderii sindicali din acest judet au anuntat ca salarii pentru a doua luna a anului nu sunt disponibile pentru ...

CONCURS JUDETEAN "TINERI JURNALISTI IN DEVENIRE"

Posted:

Palatul Copiilor Pitesti organizeaza pentru elevii claselor II-XII din Arges un concurs gratuit de creatii jurnalistice, reviste scolare, arta fotografica si afise. Concursul are 4 sectiuni: 1. Creatie jurnalistica: interviu, reportaj, fotoreportaj. 2. ...

PRECIZARI MINISTERUL EDUCATIEI REFERITOARE LA ACORDAREA BURSELOR PENTRU ELEVI

Posted:

Referitor la plata burselor pentru elevii din invatamantul preuniversitar, purtatorul de cuvant al Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Melania Vergu, face cateva precizari in legatura cu acordarea acestora:"Conform Legii ...

FESTIVALUL MARTISOR LA JUNIOR

Posted:

Fundatia Genesis anunta "Festivalul Martisor la Junior" organizat de Gradinita Junior, în perioada 01-08 martie 2010.Gradinita Junior organizeaza în perioada 01-08 martie 2010 "Festivalul Martisor la Junior". Parintii sunt invitati de juniori sa ...

SUCEAVA: DIRECTORII DE SCOLI, CRITICATI CA NU ACCESEAZA FONDURI EUROPENE

Posted:

Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur, este nemultumit de faptul ca directorii scolilor din Suceava nu au accesat fonduri europene pentru repararea unitatilor de invatamant. Acest lucru s-a petrecut in cadrul Reuniunii Semestriale a ...

COLEGIUL NATIONAL "GHEORGHE LAZAR" PREZINTA PRODUCTIA "A DOUASPREZECEA NOAPTE"

Posted:

Trupa de teatru AS a Colegiului National "Gheorghe Lazar" are onoarea de a va prezenta in luna martie doua reprezentantii cu cea mai noua productie: "A douasprezecea noapte", comedie de William Shakespeare, spectacol ce va participa in finala ...

CIRCA 60 DE UNITATI SCOLARE ARADENE VOR FI INCHISE IN 2010

Posted:

Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Arad (ISJ Arad) au anuntat in aceasta saptamana, ca in urma deciziilor privind reducerile cheltuielilor din invatamant, aproximativ 60 de unitati scolare vor fi desfiintate incepand cu 1 septembrie 2010, iar ...

ALOCATIILE COPIILOR ROMANI PRINTRE CELE MAI MICI DIN EUROPA

Posted:

Alocatiile copiilor din Romania sunt cu mult sub media statelor europene, indemnizatiile primite de mame in timpul concediului de maternitate sunt comparabile cu cele acordate de Suedia.Statul roman le acorda copiilor, pana la varsta de 18 ani, o ...

CONCURSUL NATIONAL DE CREATIE "VASILE ALECSANDRI" - EDITIA A IV-A

Posted:

Aflat la cea de a IV-a editie, Concursul National de Creatie "Vasile Alecsandri" Bacau si-a desemnat laureatii. Sambata, 27 februarie 2010, incepand cu orele 10,30 concurentii si membrii juriului sunt asteptati sa participe la Gala Laureatilor, ...

HUNEDOARA: POSTURILE PROFESORILOR SCOLILOR SPECIALE DESFIINTATE DIN TOAMNA

Posted:

Vesti proaste pentru aproximativ 80 de profesori de la clasele speciale din Hunedoara si asta deoarece din toamna acestia isi vor pierde posturile, ca urmare a masurilor de restructurare a scolilor propuse de Inspectoratul Judetean Scolar. Singura ...

NOI METODE DE PEDAGOGIE PENTRU PROFESORI

Posted:

Competentele dobandite de cadrele didactice ii ajuta pe elevi sa fie mai bine pregatitiProfesorii care integreaza tehnologia IT

180 DE PROFESORI INTRA IN EXAMENE

Posted:

Cursantii au absolvit programul "Instruirea in societatea cunoasterii"O noua promotie de absolventi ai cursului "Instruirea in societatea cunoasterii" vor fi examinati de formatorii care i-au pregatit de-a lungul a patru luni. Aproape 180 de cadre ...

225 DE PROFESORI VOR ABSOLVI CURSUL "INSTRUIREA IN SOCIETATEA CUNOASTERII"

Posted:

Cursantii provin din scoli si licee din Braila, Buzau, Constanta, Galati si Tulcea.O noua serie de cadre didactice participante la cursul "Instruirea in societatea cunoasterii" este gata sa dea examenul de absolvire. Profesorii provin atat din mediul ...

PROGRAMUL PENTRU PROFESORI "INSTRUIREA IN SOCIETATEA CUNOASTERII"

Posted:

Cursantii au urmat timp de patru luni programul "Instruirea in societatea cunoasterii".Profesorii din Ialomita, Calarasi, Teleorman, Dambovita, Prahova si Giurgiu care au participat la programul "Progresul carierei didactice in societatea cunoasterii ...

TRADITII SI OBICEIURI DE DRAGOBETE

Posted:

Dragobetele este o sarbatoare veche romaneasca, plina de obiceiuri si traditii. In unele zone din tara, in dimineata de Dragobete fetele nemaritate trebuie sa stranga zapada si sa o topeaca, apoi sa se spele pe fata si pe cap cu ea, pentru ca cel iubit ...

SALONUL DE FOTOGRAFIE LA SALA PALATULUI

Posted:

Eveniment unic in Romania - Salonul de Fotografie, 27-30 mai 2010, Sala Palatului, Bucuresti, insotit de expozitia Hiroshi Watanabe, cunoscut artist de origine japoneza, tot o premiera in Romania. Concursul Sunete urbane. Salonul de fotografie este ...

2315 ECHIPE ROMANESTI IN CURSA PENTRU TITLUL DE CEA MAI VERDE SCOALA

Posted:

In intervalul 4 ianuarie - 15 februarie, in cadrul concursului national Scoli pentru un viitor verde, au fost inregistrate si validate, in total, 2315 formulare de inscriere, trimise de 1800 de unitati de invatamant (gradinite, scoli si licee) din toate ...

SALVATI COPIII: ACORDAREA DIFERENTIATA A ALOCATIEI INCALCA DREPTURILE COPILULUI

Posted:

Salvati Copiii considera ca proiectul de lege pentru acordarea diferentiata a alocatiei pentru copii pe criteriul situatiei materiale a parintilor incalca documentele fundamentale privind protectia drepturilor copilului.Potrivit reprezentantilor Salvati ...

PROGRAMUL PENTRU INCURAJAREA CONSUMULUI DE FRUCTE PROASPETE - APROBAT

Posted:

Marti, 23 februarie 2010, Comisia de invatamant din Senat a aprobat� propunerea legislativa de incurajare a consumului de fructe proaspete in unitatile de invatamant.Conform acestui program, elevii din scolile generale de stat vor primi gratuit cate un ...

38% DINTRE COPIII MAI MICI DE 3 ANI NAVIGHEAZA PE INTERNET

Posted:

70% dintre adolescentii romani si 54% dintre copii acceseaza zilnic Internetul, procentul parintilor fiind in jur de 55%, conform unui studiu realizat la initiativa Salvati Copiii.Site-urile cele mai populare in randul adolescentilor si copiilor sunt ...

IN 16 LICEE DIN ROMANIA VOR FI ORGANIZATE PROIECTII SIMULTANE DE FILM

Posted:

Vineri, 26 februarie 2010, incepand cu ora 12:00, in 16 licee din tara vor fi organizate proiectii simultane de film. Eveniment unic in Romania si in Europa de Est, proiectia va fi gazduita de 16 licee din 10 orase din Romania sub umbrela Cluburilor de ...

BACALAUREAT 2010: REZULTATE FINALE BAC PROBA ORALA B LIMBA MATERNA

Posted:

Centrul National de Evaluare si Examinare (CNEE) a finalizat raportul statistic privind desfasurarea probei de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna (17 - 19 februarie) contand pentru prima sesiune a examenul de ...

"5LICEE 5MUZEE" LA A TREIA EDITIE

Posted:

Proiectul "5Licee 5Muzee" 2010 si-a propus declansarea unei "epidemii sociale" de vizitare a muzeelor in randul tinerilor, sub forma unui concurs intre 5 licee din capitala. Lansat in anul 2008, proiectul a avut un impact pozitiv atat in randul elevilor, ...

"FOLK FARA VARSTA" LA COLEGIUL NATIONAL GHEORGHE SINCAI

Posted:

Radio Romania Actualitati, Radio Bucuresti si Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti continua organizarea manifestarii "Folk fara varsta" in liceele din Capitala. Spre deosebire de precedentele editii, care s-au desfasurat numai in licee din ...

Legea Educatiei Nationale prezentata Guvernului

Posted:

In urmatoarea perioada, dupa finalizarea Proiectul Legii Educatiei Nationale se va desfasura o sedinta in care acesta va fi prezentat Guvernului. Conform� reprezentantilor Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS), in cazul in ...

SIMULARI DE CUTREMUR IN SCOLILE DIN BUCURESTI

Posted:

Simulari de cutremur in sase scoli din Bucuresti, asta fac pompierii incepand de luni, 22 februarie 2010. Ei vor face o serie de exercitii tactice demonstrative pentru evacuarea in caz de cutremur in sase scoli din Capitala. Prima unitate scolara vizata ...

NOI MODIFICARI IN STRUCTURA EXAMENULUI DE BACALAUREAT

Posted:

Noua lege a Educatiei vine cu noi modificari in privinta bacalaureatului. Astfel, proiectul noii legi a educatiei prevede o singura sesiune de Bac si examen de admitere la liceele performante.Noua lege a Educatiei este compusa din legea propusa de ...

SINDICALISTII DIN EDUCATIE VOR SA DECLANSEZE GREVA GENERALA

Posted:

In ultima saptamana din luna februarie 2010, sindicalistii din educatie se vor intalni pentru a discuta despre eventuala declasare a unei greve generale in invatamant. Principala cazua a eventualelor biocotari este reprezentata de reducerea bugetara din ...

CAND, CUM SI DE CE SA INVETI IN STRAINATATE!

Posted:

Recunoaste ca te-ai gandit macar o data cum ar fi sa studiezi in strainatate! Daca ai multe intrebari si niciun raspuns, afla tot ce trebuie sa stii la workshopul CAND, CUM si DE CE sa inveti in strainatate! sustinut de Studentie.ro in cadrul Targului ...

DRAGOBETELE LA MUZEUL NATIONAL AL SATULUI "DIMITRIE GUSTI"

Posted:

Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" va invita duminica 21 februarie 2010, incepand cu ora 11.00 la sarbatoarea iubirii, Dragobetele!Din programul oferit de Muzeul Satului va oferim cateva repere:-La romani de Dragobete cu Teatrul Masca-Corul ...

35 DE UNITATI DE INVATAMANT IESENE VOR FI DESFIINTATE

Posted:

Datorita schimbarilor propuse de Ministrul Funeriu, privind reducerea cheltuielilor din educatie prin comasarea claselor, in judetul Iasi 35 de unitati de invatamant din mediul rural vor fi desfiintate in 2010. Conform informatiilor oferite de Gandul, ...

MUZEUL TARANULUI ROMAN PREZINTA TARGUL MARTISORULUI

Posted:

Muzeul Taranului Roman ii invita pe cei mici si cei mari la Targul Martisorului. Hai sa ne imaginam ce-ar fi 1 Martie fara martisor... Ce-am mai putea targui, cumpara, schimba cu si pentru prietenele, colegele, iubitele, fetele, mamele, bunicile ...

FESTIVALUL NATIONAL DE ARTE PENTRU LICEENI "FLORIAN PITTIS" 2010

Posted:

Consiliul Elevilor al Colegiului National "Gheorghe Lazar" din Bucuresti si Trupa de teatru AS in parteneriat cu Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra" va invita la cea de-a 3-a editie a Festivalului National de Arte pentru Liceeni "FLORIAN PITTIS", un concurs ...

SIMPOZIONUL NATIONAL DEDICAT ZILEI MONDIALE A APEI - "CLEAN WATER FOR A HEALTHY WORD"

Posted:

Asociatia "Tinerii si viitorul", ISJ si CCD Galati organizeaza, pe data de 20 martie 2010, prima editie a Simpozionului "Clean water for a healthy word". Activitatea se va desfasura la Colegiul Tehnic "Traian" din Galati, incepand cu orele 9,00. Se pot ...

BACALAUREAT 2010: REZULTATE PARTIALE LA PROBA B DE LA BAC

Posted:

Miercuri, 17 februarie 2010, in cadrul examenului de bacalaureat 2010 a inceput proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna (proba B). Aceasta proba din cadrul bac-ului� va continua pana vineri, 19 februarie 2010. ...

BACALAUREAT 2010: REZULTATE PARTIALE LA SFARSITUL PRIMEI PROBEI DE LA BAC

Posted:

Miercuri, 17 februarie 2010,� s-a incheiat prima proba orala a examenului de bacalaureat si anume proba de evaluare competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana (proba A).Conform raportului preliminar intocmit de Centrul National de ...

CONFERINTA DE PREMIERE A TINERILOR ECOLOGISTI DIN PROIECTUL BROSURA ECO

Posted:

Joi, 18 februarie 2010, ora 11:00, in Sala Mare de Consiliu a Primariei Municipiului Bucuresti va avea loc premierea proiectelor castigatoare in cadrul concursului de proiecte Brosura ECO. Din cele 35 de proiecte inscrise de profesorii si elevii celor 40 ...

BACALAUREAT 2010: ELEVII CONTINUA SA STRANGA BANI DE PROTOCOL

Posted:

Multi dintre elevii care sustin in aceste zile proba orala la limba romana a bacalaureatului recunosc ca au dat diverse sume de bani pentru protocol, chiar daca aceste practici sunt interzise explicit de Ministerul Educatiei.Astfel, la Satu Mare sumele ...

FESTIVALUL MARTISORULUI - EVENIMENT TRADITIONAL IN CONTEXT INTERNATIONAL

Posted:

Scoala Internationala Cluj, Inspectoratul Scolar Judetean Cluj, Primaria Municipiului Cluj-Napoca si Consiliul Local Cluj-Napoca, organizeaza editia a II-a a Festivalului Martisorului, in data de 18 februarie, orale 14:00, la Scoala Internationala Cluj, ...

FUNERIU: MANUALELE SCOLARE SUNT UN BUN SOMNIFER

Posted:

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a declarat la timpul dezbaterile din comisia de invatamant, ca prioritatea sa "zero" este reforma curriculara, dar prefera sa nu vorbeasca despre reforma pana ce nu o infaptuieste."Da, reforma curriculara este ...

BACALAUREAT 2010: REZULTATE PARTIALE LA PRIMA PROBA ORALA IN A DOUA ZI DE BAC

Posted:

Conform raportului intocmit de Centrul National de Evaluare si Examinare (CNEE) pe baza datelor preliminare transmise pana la ora 16.00 de inspectoratele scolare judetene, marti, 16 februarie, la proba de evaluare a competentelor lingvistice de ...

BACALAUREAT 2010 BRASOV: PROFESORII TREC NOTELE DE LA BAC IN CALCULATOR

Posted:

Un functionar al Inspectoratului Scolar Brasov a dezvoltat o aplicatie informatica cu ajutorul careia profesorii evaluatori la examenul de bacalaureat, trec notele la prima proba direct in calculator. Conform informatiilor oferite de Realitatea.net , ...

UNUL DIN ZECE ELEVI ROMANI ESTE CONSULTAT DE PSIHOLOG

Posted:

Unul din zece elevi din Romania merge la terapie cu un psiholog din cauza mai multor motive. Fie ca este vorba de noptile petrecute in fata calculatorului, oboseala accentuata, violenta verbala si fizica fata de colegi si profesori, epuizarea din cauza ...

BAC 2010: CUVINTELE PRETENTIOASE SI SIGURANTA DE SINE, CHEIA SUCCESULUI LA PROBA ORALA

Posted:

Siguranta de sine, cuvintele pretentioase si stapanirea catorva teorii ale limbajului sunt trucuri ce garanteaza calificativul maxim la proba orala de limba romana din cadrul examenului de bacalaureat, cred liceenii de la Colegiul National "I.L. ...

BACALAUREAT 2010: APROXIMATIV 9000 DE ELEVI SUSTIN PROBA ORALA LA LIMBA MATERNA

Posted:

Incepand de miercuri, 17 februarie 2010, pana vineri, 19 februarie 2010, elevii din clasa a XII-a vor sustine proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna. Conform Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si ...

BACALAUREAT 2010: PRIMELE REZULTATE ALE PROBEI ORALE DE LA BAC - CALIFICATIVE MAXIME

Posted:

Luni, 15 februarie 2010, a fost prima zi de sustinere a probei orale la limba si literatura romana din cadrul examenului de bacalaureat. Conform datelor partiale centralizate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS), ...

CALENDARUL OFICIAL AL GALEI BALURILOR 2010

Posted:

Calendarul oficial al Galei Balurilor 2010: fii la curent cu cele mai importante date ale evenimentului!Evenimentul Gala Balurilor 2010 a intrat in linie dreapta, iar cele mai importante date din desfasurarea acestuia ocupa un loc de cinste in calendar. ...

BATAIE LA SCOALA: PROFESOARA VERSUS POLITIST

Posted:

O profesoara din localitatea Sanpaul, judetul Mures, s-a ales cu doras penal dupa ce a palmuit vineri un politist, care venise sa verifice acuzatiile conform carora femeia era agresiva cu celelalte cadre didactice.In urma unei discutii mai aprinse, cei ...

BACALAURET 2010: LICEENII BUCURESTENI TREC BACUL CU 200 DE LEIc

Posted:

Luni, 15 februarie 2010, a inceput proba orala la limba romana a examenului de bacalaureat si in acelasi timp au aparut si primele zvonuri legate de felul in care liceenii pot trece cu usurinta de aceasta evaluare. Conform Realitatea.net, in Grupul ...

BACALAUREAT 2010: PROFESORII EVALUATORI SI CEI SUPRAVEGHETORI DE LA BAC NU VOR FI PLATITI

Posted:

Examenul de Bacalaureat 2010 aduce numeroase schimbari atat asupra calendarului, metodologiei si se pare, ca si asupra felului in care profesorii evaluatori vor fi platiti. Cu alte cuvinte, Ministerul Educatiei nu a facut niciun fel de informari privind ...

FESTIVALUL MARTISORULUI - EDITIA A VI-A

Posted:

Pe Ulita Lapusneanu din Iasi, in perioada 24 februarie - 1 martie 2010, intre orele 9-18, se va desfasura cea de-a VI-a editie a Festivalului Martisorului. Festivalul este organizat de catre Asociatia Mesterilor Populari din Moldova, Muzeul Etnografic al ...

MUZEUL NATIONAL DE GEOLOGIE PREZINTA ATELIERUL "PRIMAVARA LA MUZEU"

Posted:

Muzeul National de Geologie ii invita pe copiii cu varste cuprinse intre 3 si 8 ani sa intampine Primavara la muzeu. Cei mici vor picta, desena si colora, vor modela lut si hartie, vor confectiona tablouri, flori de primavara, insecte haioase, felicitari ...

CONCURSUL NATIONAL ECO FUN 2010

Posted:

"Fii creativ, protejeaza mediul. Transforma, nu arunca!" este impulsul de creativitate pentru copii la startul in Concursul National Eco Fun 2010. Concursul de arta ecologica si jurnalism deruleaza anul acesta cea de-a treia editie (12.02-29.05). in 2009 ...

BACALAUREAT 2010: ELEVII SUSTIN PROBA ORALA LA LIMBA ROMANA

Posted:

Luni, 15 februarie 2010, aproximativ 200.000 de liceeni din clasa a XII-a sustin prima proba a examenului de Bacalaureat. Acestora le vor fi evaluate competentele lingvistice de comunicare orala in limba si literatura romana. In urma acestei verificari ...

MINISTRUL DANIEL FUNERIU PARTICIPA LA CONSILIUL EDUCATIEI DE LA BRUXELLES

Posted:

Ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Daniel Petru Funeriu, participa luni, 15 februarie, la Consiliul Educatie de la Bruxelles. La reuniune sunt asteptati toti ministrii de resort din cele 27 de state membre UE. Agenda Consiliului ...

BAC-UL POATE FI PROMOVAT LA INFORMATICA SI CU 0 PUNCTE

Posted:

Certificatul de atestare a nivelului de cunostinte pe calculator poate fi obtinut chiar si de elevii care primesc 0 puncte le testul de la bacalaureat. In functie de punctajul obtinut, exista trei nivele de atestare a utilizatorilor: intre 26 si 50 de ...

CURSURI SCOLARE SUSPENDATE PARTIAL IN JUDETUL ARGES

Posted:

Inspectoratul Scolar Judetean Arges a informat Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului ca, in data de 12 februarie, cursurile a 70 de scoli din 20 de localitati sunt suspendate sau se desfasoara cu un numar redus de elevi din cauza ...

No comments:

Post a Comment