Sunday, March 28, 2010

Stiri din Educatie

Stiri din Educatie


Din Legea Educaţiei: amendă pentru părinţii care nu-şi trimit copii la şcoală şi programul "şcoală după şcoală"

Posted: 27 Mar 2010 11:47 AM PDT

5.000 de lei amendă sau muncă în folosul comunităţii sunt pedepsele prevazute în proiectul Legii Educaţiei pentru părinţii care nu îşi trimit copiii la şcoală. Dascălii spun că măsura este bună, pentru că exista numeroase cazuri în care elevii nu dau pe la ore şi nici părinţii lor nu se interesează de soarta lor. Proiectul Legii Educaţiei prevede şi dezvoltarea sistemului de şcoală după şcoală. Practic, la finalul orelor, elevii vor fi ţinuţi în unităţile de învăţământ, unde vor primi hrana şi îşi vor face temele sub supravegherea unui dascăl. Cadrele didactice speră ca, prin această măsura, vor reuşi să-i atragă pe elevi la şcoala, în special pe cei săraci pentru care va fi foarte important să primească o masă caldă şi gratuită. Doar că aplicarea acestui program-şcoala presupune dezvoltarea infrastructurii şi investiţii substanţiale inclusiv în personal. Adică timp şi bani. Date recente arată că România ocupa un loc fruntaş în rândul ţărilor cu abandon şcolar crescut. Din 100 de copii care intră în clasa I, 20 se pierd pe parcurs.


Geometrie politică la clasa a VII-a!

Posted: 26 Mar 2010 12:54 PM PDT

Elevii de clasa a VII-a învaţă, odată cu geometria, şi câte ceva despre viaţa politică din România. Asta pentru că în problemele dintr-o culegere de matematică apărută la Paralela 45, triunghiurile au nume de partide politice. Astfel, elevii trebuie să calculeze ipotenuza din triunghiul PSD, PNL sau PDL şi aplică teorema catetei bazându-se pe valoare dată a laturii PD. "În triunghiul dreptunghic PSD, cu măsura unghiului P de 90 de grade, PR perpendicular pe SD, se dă: RD=19,2 cm şi PD=24 cm. Calculaţi SD, SR şi PS" - aceasta este o problemă de matematică de clasa a VII-a, din culegerea "Mate 2000". Culegerea a fost avizată de Comisia Naţională de Matematică din Ministerul Educaţiei şi Cercetării.Premierul Emil Boc a criticat manualul în care geometria este politizată. "Cred ca ar trebui să punem politica deoparte, atât în clasă, cât şi în afara ei ", a declarat premierul Emil Boc, la Cluj. 


Negocieri eşuate

Posted: 26 Mar 2010 11:07 AM PDT

Prima rundă de discuţii dintre sindicalişti şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, pe tema legii educaţiei, a eşuat. Liderii sindicali au ieşit de la întâlnire, pe motiv că au fost invitaţi alături de studenţi, elevi şi de părinţi. Dascălii susţin că mai înâai trebuie să se poarte discuţii separate, pentru a intra în miezul problemelor.


Profesorii continuă protestele în stradă

Posted: 26 Mar 2010 05:52 AM PDT

Profesorii au ieşit din nou în stradă. Câteva sute de dascăli din Galaţi protestează faţă de legea salarizarii unice. Cadrele didactice nu sunt de acord nici cu reducerea a 15.000 de posturi din învăţământ, de la 1 septembrie.Detalii, în materialul alăturat!


Cum ar trebui să arate portofoliul educaţional al elevului?

Posted: 26 Mar 2010 05:57 AM PDT

Portofoliul educaţional al elevului, concept nou introdus de proiectul Legii Educaţiei, iscă discuţii în rândul dascălilor şi al prinţilor. Acesta ar urma sa reflecte nivelul de pregătire al elevului, mai obiectiv decât notele, dar să-l şi ajute în admiterea la liceu. O posibilitate văzută cu ochi nu tocmai buni de profesorii de liceu, care cer o triere prin examen de admitere.


"Dacă mărim salariile profesorilor cu 33%, va creşte inflaţia"

Posted: 26 Mar 2010 01:47 AM PDT

Bugetul de stat nu poate suporta creşterea salariilor profesorilor cu încă 33%, a spus ieri premierul Emil Boc, argumentând că actualele condiţii economice nu permit o astfel de majorare, care ar duce doar la creşterea inflaţiei şi dublarea preţurilor unor produse."Salariile profesorilor, aşa cum au fost mărite în 2008, cu 17%, se vor plăti în continuare la toţi, dar majorarea suplimentară, cu 33%, astăzi economia românească nu are banii necesari s-o facă. Sau aş putea să am un pix cu care să majorez salariile cu 33%, dar vă garantez că săptămâna viitoare se vor regăsi în inflaţiei. Ce cumpăram astăzi cu 10 lei, săptămâna viitoare vom cumpăra cu 20 de lei", a spus Boc.Declaraţia premierului a venit la scurt timp după amplele proteste de ieri, din Capitală. Profesorii au ieşit în stradă, nemulţumiţi, în principal, de scăderea veniturilor în urma aplicării legii de salarizare unitară, dar şi de concedierile anunţate. Liderii de sindicat spun că protestele vor continua, pentru că negocierile cu guvernul nu au avut niciun rezultat. "A rămas stabilit pe săptămâna viitoare să încercăm să discutăm atât cu Ministerul Muncii, cât şi cu reprezentanţi ai Ministerului de Finanţe, dar dacă ei vor avea aceeaşi poziţie ca şi până acum, înseamnă că noi vom avea o perioadă foarte grea şi avem nevoie de sprijinul tuturor celor care lucrează în învăţământ, pentru a învinge această aroganţă şi acest dispreţ pe care îl manifestă Guvernul României, actual, faţă de învăţământ", a declarat preşedintele Federaţiei Spiru Haret, Gheorghe Izvoranu.


Dascălii, în stradă. Greva generală - inevitabilă!

Posted: 25 Mar 2010 11:09 AM PDT

Profesorii au protestat joi în Bucuresti şi în câteva oraşe din ţară, însă nu au reuşit să-i convingă pe guvernanţi să le accepte cererile. Mii de cadre didactice au pichetat sediul Guvernului şi au mărşăluit prin centrul Capitalei. Discuţiile cu miniştrii nu au dus la niciun rezultat, prin urmare, spun sindicaliştii, greva generală este inevitabilă. De la Cluj, premierul Emil Boc le transmite profesorilor că economia ţării nu permite în acest moment mărirea salariilor.Aproximativ 200 de cadre didactice au protestat şi la Craiova şi au cerut majorarea salariilor. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de adoptarea de către guvern a actelor normative privind reducerea cu 15 mii a posturilor din învăţământ. Şi la Sibiu, peste 100 de dascăli, ajunşi la limita disperării, s-au alăturat colegilor care au protestat la Bucureşti. Profesorii au pichetat Prefectura. Şi în judeţul Neamţ, peste 200 de dascăli şi-au strigat nemulţumirile în stradă.


Donezi sânge, salvezi o viaţă. Cum poţi deveni donator

Posted: 25 Mar 2010 01:28 PM PDT

Sângele donat poate salva o viaţă. Un copil, o mamă, un tată sau un bunic pot avea nevoie chiar acum de sânge pentru tratament sau pentru operaţie. Din păcate, sângele recoltat în centrele de transfuzii din toată ţară nu acoperă nevoile spitalelor. Cu puţin ajutor, situaţia s-ar putea schimba.Că sângele donat poate salva vieţi - o ştim, dar doar în teorie, pentru că, în practică, e nevoie ca cei dragi nouă să ajungă pe patul de spital pentru a conştientiza cu adevărat ce înseamnă să donezi sânge. Cum puteţi deveni donator şi, mai ales, care este impactul unui astfel de gest, aflaţi din materialul alăturat. Invitat la "Tema Zilei" - Andy Rosin, directorul Institutului Naţional de Transfuzii Sangvine.  


Emil Boc: Majorările salariale ar pune România pe butuci!

Posted: 25 Mar 2010 11:13 AM PDT

De la Cluj, premierul Emil Boc le transmite profesorilor că nu vor beneficia de majorarea salarială de 33 la sută, deoarece economia nu poate suporta acest lucru. Şeful Guvernului declară că majorările salariale făcute într-un moment de criză ar pune România pe butuci.


Când pasiunea de a fi profesor este mai puternică decât umilinţa de zi cu zi

Posted: 25 Mar 2010 05:57 AM PDT

Fără maşini scumpe, fără vile şi fără bani suficienţi cât să fie siguri de ziua de mâine. Cu toate acestea, n-ar renunţa niciodată la meseria căreia i s-au dedicat cu drag, iar, dacă li s-ar oferi o a doua şansă, ar alege exact aceeaşi cale: să fie îndrumători pentru cei mici. Este povestea unei familii de profesori din Sibiu, povestea unor dascăli pe care sistemul nu a reuşit să-i învingă.


Profesorii au protestat în toată ţara

Posted: 25 Mar 2010 06:05 AM PDT

Aproximativ 200 de cadre didactice protestează şi la Craiova cerând majorarea salariilor. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de adoptarea de către guvern a actelor normative privind reducerea cu 15.000 a posturilor din învăţământ. Şi la Sibiu, peste 100 de dascăli, ajunşi la limita disperării s-au alăturat colegilor care protestează la Bucureşti. Oamenii susţin că, dacă nu vor primi mărirea de salariu, pentru ei este mai convenabil să intre în şomaj, timp în care fie vor încerca să lucreze la negru, fie să se orienteze către alte meserii din sistemul privat.


Profesorii discută cu Executivul, dar nu exclud greva generală

Posted: 25 Mar 2010 05:21 AM PDT

La ora 11, în faţa Guvernului, a sunat clopoţelul de adunare. Peste 2.000 de dascăli s-au strâns pentru a-şi face cunoscute nemulţumirile. Acţiunea de protest, organizată la iniţiativa Federaţiei Spiru Haret, a reprezentat momentul ideal pentru ca dascălii să poată spune cu ce probleme se confruntă. În timp ce miile de profesori scandau în faţa Guvernului, liderii lor au fost chemaţi la discuţii. S-au întâlnit cu ministrul Educaţiei, cel al Muncii şi cu secretarul de stat din Ministerul Finanţelor. Protestul a continuat cu un marş pe Calea Victoriei şi cu un pichet în faţa Ministerului Educaţiei. Sindicaliştii spun că este doar începutul, şi că nu exclud greva generală.


Bucureştiul, luat cu asalt de profesori

Posted: 25 Mar 2010 12:37 AM PDT

Dascăli din toată ţara paritcipă la un miting şi un marş, în Capitală. Profesorii protestează astfel faţă de reducerea veniturilor şi de proiectul Legii Educaţiei. Manifestaţiile sunt organizate de cele patru federaţii din învăţământ. Sunt aşteptate să pariticipe aproximativ două mii de persoane. Mitingul se desfăşoară în Piaţa Victoriei, iar marşul de protest se va încheia la Ministerul Educaţiei. Profesorii vor picheta şi Ministerul Muncii. Tot astazi, dacălii suspendă cursurile în toate şcolile, pentru a dezbate proiectul Legii Educaţiei. Sindicaliştii au reclamat că documentul nu le-a fost trimis înainte de a fi pus în dezbatere publică, pentru a fi analizat. Sindicatele au anunţat că vor face grevă generală de o zi în 22 aprilie şi ameninţă cu boicotarea examenelor naţionale şi blocarea anului şcolar.


A treia zi de proteste pentru dascălii buzoieni. Eşec la negocieri

Posted: 24 Mar 2010 11:48 AM PDT

Protest fără precedent în învăţământul buzoian. Peste patru mii de cadre didactice din întreg judeţul au ieşit în stradă pentru a treia zi consecutiv. Dascălii buzoieni au sperat că vor obţine sprijinul prefectului în acţiunea lor de revendicare a drepturilor salariale. Rezultatul discuţiilor cu reprezentantul Guvernului în teritoriu a fost însă un eşec şi, ca urmare, acţiunile de protest vor continua.


Protestele profesorilor continuă

Posted: 23 Mar 2010 07:15 AM PDT

Profesorii au protestat marţi în vestul ţării. Peste şase mii de cadre didactice din Arad, afiliate Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, au fost, dimineaţa, într-o grevă de avertisment de două ore. Profesorii au purtat banderole albe în clasă şi nu au ţinut cursurile. De la 8.00 la 10.00, în şcolile din judeţul Arad s-a discutat despre orice, dar nu şi despre materia la zi. A fost modalitatea aleasă de sindicaliştii din învăţământ de a protesta faţă de salariilor micşorate prin legea unică de salarizare, nesiguranţa locurilor de muncă şi politizarea învăţământului. Sătui să fie umiliţi şi plătiţi prost, ei ameninţă cu mişcări de protest fără precedent. Sindicaliştii vor ca banii câştigaţi de dascăli în instanţe să fie plătiţi în toate şcolile şi nu după bunul plac al directorilor, aşa cum se întâmplă acum. Marţi a fost doua zi de proteste în stradă pentru dascălii buzoieni. Peste 700 de cadre didactice din Buzău au participat la un miting în curtea Inspectoratului Şcolar pentru a solicita drepturi salariale. Conducerea inspectoratului le-a cerut dascălilor să revină la catedră şi le-a transmis că nu există soluţii pentru rezolvarea cererilor privind plata salariilor majorate cu 33 la sută. Supăraţi pe răspunsul Inspectoratului, mai mulţi profesori au încercat să intre în instituţie, însă jandarmii le-au blocat accesul în clădire.


Profesorii buzoieni, în stradă

Posted: 22 Mar 2010 11:06 AM PDT

La Buzău, dascălii şi-au strigat nemulţimirile în stradă. Peste două mii de cadre didactice s-au strâns pe platoul din faţa Primăriei şi au scandat lozinci împotriva Executivului. Rând pe rând, învăţători, profesori şi lideri de sindicat au dezaprobat public nepăsarea Guvernului faţă de dascăli. În judeţul Buzău, protestele profesorilor au început săptămâna trecută, când elevii au fost trimişi acasa.


Daniel Funeriu: Ministerul are bani pentru salarii. Calcule greşite pentru profesorii din Buzău

Posted: 22 Mar 2010 11:13 AM PDT

Ministerul Educaţiei are bani pentru acoperirea salariilor, iar dascălii sunt rugaţi să îşi facă treaba şi să nu răspundă apelului de a nu mai trece notele în catalog.Este mesajul ministrului Daniel Funeriu care subliniază că profesorii nu au motive să se teamă că nu-şi vor primi lefurile. Cât despre cei de la Buzău, ministrul susţine că în ştatele lor de plată, calculele s-au făcut greşit. 


Greva generala in invatamant incepand cu 22 aprilie

Posted:

Joi, 18 martie 2010, reprezentantii sindicatelor din educatie au anuntat ca incepand cu 22 aprilie, vor declansa greva generala in cazul in care nu reusesec sa ajunga la nicio intelegere cu memebrii Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului Si ...


ANDREI MARGA: PROIECTUL NOII LEGI A EDUCATIEI ESTE PETICIT SI FARA VIZIUNE

Posted:

Rectorul Universitatii Babes-Bolyai, Andrei Marga, sustine ca proiectul noii Legi a Educatiei are lacune mari, este anacronic in raport cu ce se intampla in Europa si defazat in raport cu nevoile Romaniei."Unii care au facut anumite fragmente din noul ...


PRIMARIA SECTORULUI 1 LANSEAZA A IX-A EDITIE A CUPEI 1

Posted:

Primaria Sectorului 1 va deschide marti, 23 martie, cea de-a IX-a editie a competitiei sportive scolare Cupa 1, in cadrul unui meci demonstrativ de fotbal. Locul de desfasurare va fi sala de sport a Colegiului National Ion Luca Caragiale.Meciul va fi ...


LISTA SCOLILOR SUCEVENE INCHISE INCEPAND CU ANUL SCOLAR 2010-2011

Posted:

In urma deciziei ministrului Educatiei, Daniel Funeriu, de a comasa clasele pentru a reduce cheltuielile din invatamant, din anul scolar 2010-2011, mai multe scoli din intreaga tara vor fi desfiintate. �Din cauza acestei hotarari, in judetul Suceava vor ...


PROTESTELE PROFESORILOR AFILIATI FSLI CONTINUA

Posted:

Protestele profesorilor afiliati Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) se prelungesc si joi, 18 martie 2010 intre orele 13.00 - 14.00. Manifestarile se vor desfasura in fata prefecturilor din judetele Bistrita-Nasaud si Calarasi, potrivit ...


"PRIETENII MEI DE LA ADOR"-UN PROIECT PRIN CARE ELEVII DE LICEU VIN IN SPRIJINUL TINERILOR CU SINDROM DOWN

Posted:

In sala "Traian Mosoiu" a Primariei Oradea a avut loc conferinta de final a proiectului de responsabilitate sociala "Prietenii mei de la ADOR". ECDL ROMANIA a sustinut proiectul in calitate de partener, descurajând discriminarea In ceea ce ii priveste ...


CONFERINTA PE TEMA DEZBATERII PUBLICE A PROIECTULUI NOII LEGI A EDUCATIEI

Posted:

Ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Daniel Petru Funeriu, va sustine astazi, 18 martie, cu incepere de la ora 16.00, o conferinta de presa cu prilejul lansarii in dezbatere publica a noului proiect al Legii Educatiei. Evenimentul ...


LICEENII URCA PE SCENA TES PENTRU COLEGII LOR DIN YOUTHBANK

Posted:

Mare anunt, mare comedie! Teatrul Evreiesc de Stat (TES) deschide portile si pregateste scena pentru un Vis de vara al liceenilor bucuresteni.Echipa YouthBank va invita vineri, 19 martie, incepand cu ora 19.00, la Teatrul Evreiesc de Stat pentru un ...


GALA BALURILOR 2010 ALEGE O LOCATIE ULTRA-FRESH: JET SET EVENTS HALL!

Posted:

Gala Balurilor 2010, mega-evenimentul anului destinat liceenilor, isi schimba locul de desfasurare, optand pentru cea mai "tanara" locatie de evenimente din Bucuresti: Jet Set Events Hall - deschisa oficial pe 19 februarie 2010. Cei 20.000 W si aproape ...


FUNERIU: NUMARUL CONCEDIERILOR DIN EDUCATIE VA FI SEMNIFICATIV MAI MIC

Posted:

In urma unei intalniri dintre ministrul Daniel Funeriu, si� reprezentantii sindicalistilor din educatie, care au protestat in fata Prefecturii Iasi, acesta a declarat ca desi initial au fost estimate 15.000 de disponibilizari in invatamant se pare, ...


LEGEA FUNERIU INTRODUCE PREGATIREA OBLIGATORIE A UNUI PROFESOR TIMP DE 6 ANI

Posted:

Dupa ce a hotarat ca in noua lege educatiei sa apara invatamantul obligatoriu pana in clasa a zecea, reintroducerea admiterii la liceu, sustinerea a doar doua probe scrise in cadrul examenului de bacalaureat si scoaterea titularizarii, ministrul ...


REVOLUTIA ECO

Posted:

Pe 19 martie 1953, ceremonia decernarii Premiilor Oscar a fost transmisa pentru prima data live. Pe 19 martie 2010, tot live, are loc al doilea eveniment� Revolutia ECO. Acesta sustine sloganul "Lumea nu dispare cand inchidem ochii" in fata unui ...


ELEVII DIN GIURGIU VOR PUTEA INVATA LIMBA CHINEZA

Posted:

Marti, 16 martie 2010, ambasadorul Republicii Populare Chineze, Liu Zengwen, a venit in Romania si s-a intalnit� la sediul Primariei Giurgiu cu reprezentantii autoritatilor locale si judetene . Principalul scop al acestei intrevederi a fost ...


PROTESTELE PROFESORILOR SE EXTIND

Posted:

Neplata salariilor, comasarea claselor, reducerea numarului de cadre didactice din invatamant, sporurile salariale neacordate sunt doar o parte dintre motivele pentru care profesorii apartinand sindicatelor afiliate Federatiei Educatiei Nationale (FEN) ...


PENTRU LICEENII RESPONSABILI, DE LA IRESPONSABILII DIN TRUPA TAXI

Posted:

Unii sunt adolescenti, au idei si incearca sa devina cetateni responsabili. Se numesc YouthBank.Ceilalti nu mai sunt chiar adolescenti, au angoase si se gandesc ca nu prea au sanse sa devina cetateni responsabili, daca nu au facut-o pana acum. Se numesc ...


CE INVATA ELEVII - ROMANIA NU ARE ECONOMIE DE PIATA SI SE CHINUIE SA INTRE IN UE

Posted:

Multe dintre manualele folosite de elevii din clasele I-IV nu sunt corelate cu realitatile si sunt depasite. Preocupati mai mult sa comaseze sau sa restructureze scoli si directori, celor abilitati de la Ministerul Educatiei se pare ca nu le mai pasa de ...


PROFESORII BUZOIENI INCEP PROTESTELE

Posted:

Marti, 16 martie 2010, profesorii buzoieni incep protestele, nemultumiti ca nu si-au primit decat o treime din banii pe luna februarie. Hotararea de inchidere a celor 160 de unitati scolare, ca semn de protest, a fost luata luni de sindicalistii din ...


GREVA INCHIDE APROXIMATIV 200 DE SCOLI DIN BUZAU

Posted:

Profesorii care nu si-au primit banii din Buzau nu vor mai intra la cursuri: aproape 200 de scoli vor fi inchise pana vineri.Aproape 5.000 de profesori din invatamantul preuniversitar sunt nemultumiti ca nu si-au mai primit banii si au decis sa intrerupa ...


FEDERATIA SINDICALA "SPIRU HARET" SUSTINE GREVA GENERALA

Posted:

Dascalii care fac parte din Federatia Sindicala "Spiru Haret" sustin declansarea grevei si boicotarea examenelor nationale, ca forme de protest fata de problemele din sistem.Sindicalistii vor sesiza si CEDO in legatura cu problemele din sistemul ...


MANUALELE VIITORULUI IN SCOALA ROMANEASCA: DVD SI PLATFORMA ON-LINE

Posted:

Manualele scolare ar trebui sustinute de programe on-line de exercitii, de DVD-uri, si de "table interactive" pentru aplicatii, sustin editorii romani.Editorii sustin astfel "reforma" manualelor scolare promisa de ministrul educatiei, Daniel Funeriu, ...


ATELIERUL PENTRU PARINTI

Posted:

Ce este Atelierul Pentru Parinti? Un loc si o ocazie de intalnire pentru parintii copiilor cu problematici similare. Cui se adreseaza? Atelierul pentru parinti se adreseaza parintilor ai caror copii au fost diagnosticati cu autism sau tulburari din ...


CURS DE LOGOPEDIE: METODE SPECIFICE IN CORECTAREA SI STIMULAREA LIMBAJULUI

Posted:

Asociatia Pentru Interventie Perapeutica in Autism organizeaza cursul cu tema: Metode Specifice in Corectarea si Stimularea Limbajului la prescolari pe 19 si 20 martie 2010. Tematica : DIAGNOSTICUL LOGOPEDIC Etiologia tulburarilor de limbaj- prezentare ...


MINISTRUL MEDIULUI PROPUNE PROTECTIA MEDIULUI CA MATERIE OBLIGATORIE

Posted:

Ministrul Mediului, Borbely Laszlo, a propus in cea de-a doua saptamana a lunii martie 2010, introducerea in scoli, ca materie obligatorie - "Protectia mediului", printr-un program numit "Green Package"."Avem un asa-zis 'Green Package', deci un 'pachet ...


APROXIMATIV 70 DE PROFESORI DIN ARAD NU SI-AU PRIMIT SALARIILE IN LUNA MARTIE

Posted:

Dupa ce primaria le-a dat in februarie cel de-al treisprezecelea salariu, mai multi profesori din judetul Arad nu si-au primit salariile pe luna martie 2010.Conform Realiatea.net, circa 70 de cadre didactice din comuna aradeana Ghioroc nu si-au incasat ...


O NOUA CALATORIE CU "MASINA TIMPULUI GEOLOGIC"

Posted:

Copiii sunt asteptati, sambata, 13 martie, la Muzeul National de Geologie, la o noua calatorie cu "Masina timpului geologic". De aceasta data, cei mici se vor plimba prin Triasic si vor face cunostinta cu primii dinozauri. Orele de plecare in calatorie ...


VINO LA EUROAPTITUDINI SI TE AJUTAM SA TRECI MAI USOR PESTE EXAMENUL DE BAC!

Posted:

Fa un pas inaintea colegilor si obtine certificarile ECDL si TOEFL care iti asigura recunoasterea competentelor digitale si lingvistice la BAC si oriunde in Europa. Ia-ti permisul ECDL si diploma TOEFL !!!!La centrul de instruire si testare ...


BRITISH SCHOOL OF BUCHAREST ANIVERSEAZA 10 ANI DE EXCELENTA

Posted:

Pe data de 13 martie 2010, British School of Bucharest va organiza Balul Aniversar BSB-10 ani, un eveniment dedicat celebrarii a 10 ani de succes in invatamantul international, scoala inregistrand si o vasta experienta pe plan local. Cu ocazia ...


EXPOZITIA FOTO "COPIII RAZBOIULUI" - AFGANISTAN SE PRELUNGESTE

Posted:

Expozitia foto "Copiii Razboiului" - Afganistan, deschisa la Casa ONU din Bucuresti, in perioada 24 februarie - 10 martie, a fost prelungita, la cererea publicului, pana la data de 19 martie.Expozitia poate fi vizitata zilnic, de luni pana vineri, intre ...


NOUA LEGE A EDUCATIEI REINTRODUCE ADMITEREA LA LICEU

Posted:

Legea educatiei nationale propusa de ministrul Daniel Funeriu se pregateste de dezbatere publica. Aceasta aduce numeroase schimbari atat asupra examenelor de sfarsit de ciclu de invatamant, cat si asupra orarului si a curriculei scolare . Cei care vor ...


CONCERT LECTIE PENTRU COPII SI TINERET

Posted:

Sambata, 13 martie ora 11, in sala de spectacole a Centrului National de Arta Tinerimea Romana va avea loc concertul lectie nr 4 cu tema: instrumentele de percutie.Sunteti invitati sa luati parte la concertul lectie organizat de Asociatia pentru Copii si ...


CURSURI SCOLARE SUSPENDATE TEMPORAR IN JUDETUL DOLJ

Posted:

Inspectoratul Scolar Judetean Dolj a informat Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului ca astazi, 11 martie, cursurile a 22 de scoli din 19 localitati au fost suspendate sau s-au desfasurat cu un numar redus de elevi din cauza ...


LEGEA EDUCATIEI: BACALAUREAT CU 2 PROBE SCRISE SI PROGRAM SCOLAR CU 4 ORE PE ZI

Posted:

Examenul de bacalaureat ar putea sa sufere noi modificari in anul scolar 2011-2012 din cauza legii educatiei propuse de ministrul Funeriu.�Conform prevederilor din noul proiect al legii educatiei nationale, bacalaureatul va avea doar 2 probe scrise, ...


CONCURSUL NATIONAL DE STIINTE "ARHIMEDE"

Posted:

Concursul National de Stiinte Arhimede va avea loc in fiecare scoala care se inscrie la concurs. Program: Concursul va avea loc pe 28 mai 2010 intre orele 11:30-13:00 Regulamentul olimpiadei/Regulamentul concursului national de stiinte Arhimede: ...


NOUA LEGE A EDUCATIEI PREVEDE INVATAMANTUL OBLIGATORIU PANA IN CLASA A X-A

Posted:

Noua lege a educatiei pregateste schimbari majore, una dintre ele fiind introducerea invatamantului obligatoriu de zece ani, iar clasa a IX-a va trece in ciclul gimnazial.Ministrul educatiei, Daniel Funeriu a declarat ca acest lucru va duce la scaderea ...


CALENDARUL PROTESTELOR DIN INVATAMANT

Posted:

Miercuri, 10 martie 2010, repezentantii cadrelor didactice au avut o intrevedere cu membrii Ministrului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) privind neplata salariilor, comasarea claselor, reducerea numarului de profesori si renuntarea ...


Negocieri esuate intre profesori si ministrul Funeriu

Posted:

Sindicalistii din educatie nu au ajuns la un numitor comun cu ministrul Funeriu in urma intalnirii din aceasta dimineata.Sindicalistii sunt nemultumiti de faptul ca lucrurile din educatie nu evolueaza intr-o directie pozitiva, ba mai mult se ...


MUZEUL NATIONAL DE GEOLOGIE PREZINTA "LOCALIZAREA ATLANTIDEI IN DEPRESIUNEA PANNONICA"

Posted:

Muzeul National de Geologie va asteapta sambata, 20 martie 2010, orele 11.00, la conferinta "Localizarea Atlantidei in Depresiunea Pannonica", sustinuta de catre dr. Mircea Ticleanu, cercetator Stiintific al Institutului Geologic al ...


TITULARIZAREA DESFIINTATA DE NOUA LEGE A EDUCATIEI

Posted:

Noua lege a educatiei nationale, propusa de ministrul Funeriu, prevede scoaterea examenului de titularizare si angajarea profesorilor in sistemul educational de catre fiecare scoala in parte.Conform ultimelor informatii, Ministerul Educatiei nu vrea sa ...


SINDICALISTII DIN EDUCATIE SE INTALNESC CU MINISTRUL FUNERIU

Posted:

Sindicalistii din educatie se intalnesc, miercuri, 10 martie 2010, cu ministrul Funeriu. Acest lucru se intampla dupa ce saptamana trecuta sindicalistii au amenintat cu proteste care se pot transforma chiar in greva generala.Nemultumirile sindicalistilor ...


PRIMUL CARNAVAL AL PRIMAVERII...PE GHEATA

Posted:

CLEVER Children - Kids and Teens Training in parteneriat cu Tumba - Aventura Copilariei invita toti copiii din Bucuresti sa participe la Primul Carnaval al Primaverii...� pe gheata care se va desfasura Sambata, 13 Martie, incepand cu orele 16:00 la ...


Semestrul I: Cu multe corigente pentru elevii bucuresteni

Posted:

Semestrul I al anului scolar 2009-2010 a fost unul lipsit de noroc pentru aproximativ 20.000 de liceeni bucuresteni, care au ramas corigenti la cel putin o materie.Conform� datelor centralizate de Inspectoratul scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB), ...


MANUALE SCOLARE VALABILE IN ANUL SCOLAR 2010 - 2011

Posted:

In articolul de mai jos puteti vizualiza Lista manualelor scolare valabile pentru Invatamantul Preuniversitar in anul scolar 2010 - 2011:Manuale scolare valabile in anul scolar 2010 - 2011 Clasa 1 aManuale scolare valabile in anul scolar 2010 - 2011 ...


PROFESORII BUZOIENI AU INTRAT IN GREVA GENERALA

Posted:

Din cauza nemultumirii ca nu si-au primit salariile, marti, 9 martie 2010, profesorii buzoieni au hotarat sa intre in greva intre orele 11.00-13.00.Conform informatiilor oferite de sindicalisti, acelasi lucru se va intampla si in Maramures, unde cadrele ...


LICEUL MEU PRIN OBIECTIV - CONCURS DE FOTOGRAFIE SI SCURT-METRAJE PENTRU LICEENI

Posted:

A inceput concursul de fotografie si filme de scurt-metraj "Liceul meu prin obiectiv". Elevii pasionati de fotografie si cinematografie au sansa sa se faca afirmati atat in propriul liceu, dar si pe plan national. Concursul se afla la prima editie si ...


PROFESORII GALATENI ISI CASTIGA SALARIILE LA TRIBUNAL

Posted:

In urma amanarii cresterilor salariale din educatie , cadrele didactice din judetul Galati au intent proces scolilor pentru a rezolva aceasta situatie.Nemultumiti de faptul ca Guvernul evita prin diverse pretexete sa le mareasca salariul, profesorii ...


PRECIZARI PRIVIND PLATA SALARIILOR PROFESORILOR PENTRU LUNA FEBRUARIE

Posted:

Referitor la speculatiile aparute in mass media pe tema aparitiei unor posibile proteste spontane, cauzate de neplata salariilor cuvenite cadrelor cadrelor din invatamantul preuniversitar pentru luna februarie, Ministerul Educatiei, Cercetarii, ...


COLABORARE CU SPANIA SI CHINA IN DOMENIUL EDUCATIEI

Posted:

Ministrul Educatiei, Cercetarii, Tinereului si Sportului, dl. Daniel Petru Funeriu, s-a intalnit in cursul zilei de 8 martie 2010, cu ambasadorul Regatului Spaniei si cel al Republicii Populare Chineze la Bucuresti. Excelenta Sa Estanislao de Grandes ...


PROFESORII INTRA IN GREVA IN 3 JUDETE DIN TARA

Posted:

Din cauza faptului ca nu si-au primit salariile pe luna februarie 2010, cadrele didactice din judetele Bihor, Buzau si Maramures, spun ca nu vor mai intra sa-si sustina orele.Conform informatiilor oferite de sindicalisti, incepand de marti, 9 martie ...


SINDICALISTII REINCEP PROTESTELE IN EDUCATIE

Posted:

Sindicalistii Federatiei Educatiei Nationale se gandesc serios sa intre in greva dupa ce Guvernul a dat o ordonanta de urgenta prin care se anula dreptul constitutional al angajatilor din mediul bugetar de a-si negocia salariile si sporurile.In urma ...


TU PE CINE SUSTII IN COMPETITIA PENTRU TITLUL MISS BOBOC BUCURESTI 2010c

Posted:

Vineri, 5 martie 2010, iti poti sustine favorita si ii poti garanta un loc in semifinala concursului de frumusete Miss Boboc Bucuresti 2010. Intra pe http://miss.galabalurilor.ro , cunoaste concurentele si voteaza-ti favorita!Platforma de voting "Miss ...


BACALAUREAT 2010: BAC NERELEVANT, UNIVERSITATILE ORGANIZEAZA ADMITEREA SCRISA

Posted:

Din cauza modificarilor facute asupra modalitatii de sustinere a examenului de bacalaureat 2010, universitatile romanesti vor sa reintroduca admiterea la facultate prin sustinerea unei examinari scrise.Deoarece in urma probelor orale ale bacalaureatului, ...


No comments:

Post a Comment