Tuesday, March 30, 2010

Stiri din Educatie

Stiri din Educatie


Dascăli şi personal nedidactic, în stradă

Posted: 30 Mar 2010 10:57 AM PDT

Peste 1500 de dascăli buzoieni au pichetat marţi Inspectoratul Şcolar judeţean, în încercarea disperată de a li se recunoaşte drepturile salariale câştigate în instanţă. Profesorii refuză în continuare să intre la ore, supăraţi că au primit pe luna trecută salariu diminuat chiar şi cu 70 la sută.Dascălii spun că nu au ce pune pe masa de Paşti şi îl invită pe ministrul Educaţiei să se descurce dintr-o leafă de profesor. Şi la Timişoara, profesorii au manifestat în stradă.Angajaţii din învăţământ au protestat şi în Capitală. De această dată, a ieşit în stradă personalul nedidactic şi cel didactic auxiliar. Sindicaliştii au pichetat sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, nemulţumiţi de salariile micşorate de la 1 ianuarie şi de faptul că ar putea rămâne fără locuri de muncă.


Legea educaţiei - dezbateri furtunoase la Timişoara

Posted: 30 Mar 2010 10:32 AM PDT

Păreri pro şi contra, propuneri, critici şi dialog aprins marţi la Timişoara, pe subiectul legii educaţiei. Studenţii şi profesorii s-au aflat faţă în faţă cu ministrul de resort, Daniel Funeriu, şi au disecat propunerea legislativă.


REPREZENTANTII FSLI PROTESTEAZA LA SEDIU MECTS

Posted:

Ultimele zile din luna martie sunt programate� serie de evenimente in educatie: dezbaterea noului proiect al Legeii Educatiei Nationale, dar si protestele cadrelor didactice afiliate Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI). Astfel se face ca ...


Adoptarea Legii Educatiei Nationale amanata

Posted:

Noua lege a educatiei nationale ar putea fi amanata cu o saptamana, deoarece termenul acordat initial, de doua saptamani de dezbateri publice expira miercuri.Miercuri seara se va reuni in sedinta Executivul care va trebui sa ia in calcul toate ...


FRUCTUL-AMBALAJ, PRODUSUL GANDIT DE ELEVI LA CREATIVITY &INNOVATION CHALLENGE

Posted:

Fructul-ambalaj, ambalajul ecologic pentru bauturi din pluta sau ambalajul pentru cereale din zaharuri naturale sunt doar cateva dintre solutiile inovative gandite de elevii participanti la prima competitie de creativitate antreprenoriala desfasurata la ...


SINDICATELE DIN INVATAMANT SI REPREZENTANTII MECTS DEZBAT LEGEA EDUCATIEI

Posted:

Marti, 30 martie 2010 si miercuri, 31 martie 2010, sindicatele din invatamant, asociatiile studentesti, de elevi si de parinti se vor intalni cu secretarii de stat din cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) pentru a ...


LEGEA EDUCATIEI: STRUCTURA INVATAMANTULUI PRIMAR SI GIMNAZIAL

Posted:

Noua Lege a Educatiei, intrata in dezbatere publica joi, 18 martie 2010, aduce schimbari majore in invatamantul preuniversitar. Echipa Calificativ.ro iti prezinta cele mai importante punctele din Legea Educatiei privind structura invatamantului primar si ...


LEGEA EDUCATIEI: ELEVII CU PERFORMANTE POT PROMOVA 2 ANI DE STUDII INTR-UN AN SCOLAR

Posted:

Noua Lege a Educatiei, intrata in dezbatere publica joi, 18 martie 2010, aduce schimbari majore in invatamantul preuniversitar. Echipa Calificativ.ro iti prezinta cele mai importante punctele din Legea Educatiei pentru elevii:1. Elevii cu performante ...


SPECTACOL CARITABIL PENTRU O ELEVA DE 16 ANI

Posted:

Spectacol caritabil organizat in scopul ajutorarii unei eleve de 16 ani ramasa orfana si fara adapost in urma unei explozii. Sa o ajutam, sa ii dam o speranta!Sambata 20 martie 2010 ora 19:00 - spectacol umanitar prezentat in cadrul proiectului Noe ...


MINISTRUL FUNERIU SE VA INTALNI CU OMOLOGUL SAU DIN MOLDOVA

Posted:

Ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Daniel Petru Funeriu, se va intalni vineri, 19 martie, la sediul MECTS, cu omologul sau din Republica Moldova, domnul Leonid Bujor.In cadrul intrevederii vor fi discutate probleme de interes ...


FUNERIU: INVATAMANTUL OBLIGATORIU VA INCEPE DE LA GRADINITA

Posted:

Joi, 18 martie 2010, intr-o emisiune televizata, Ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului , Daniel Funeriu, a vorbit despre felul in care noua Lege a Educatiei a fost gandita.Invitat la o emisiune de la B1 TV, ministrul Educatiei a spus ...


TRUPA DE TEATRU AS A COLEGIULUI NATIONAL "GHEORGHE LAZAR" IMPLICATA IN PROIECTUL "NOE SALVEAZA O VIATA"

Posted:

Trupa de teatru AS a Colegiului National "Gheorghe Lazar" s-a implicat in proiectul "Noe salveaza o viata", initiat de trupa de teatru Arca lui noe, care consta in prezentarea a doua spectacole caritabile, in scopul ajutorarii unei eleve de 16 ani, ...


LEGEA EDUCATIEI A INTRAT IN DEZBATERE PUBLICA

Posted:

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a lansat joi, 18 martie 2010, in dezbatere publica noul proiect de lege al educatiei nationale, prezentand cateva dintre principiile fundamentale pe care se axeaza acesta.In ceea ce priveste invatamantul ...


Greva generala in invatamant incepand cu 22 aprilie

Posted:

Joi, 18 martie 2010, reprezentantii sindicatelor din educatie au anuntat ca incepand cu 22 aprilie, vor declansa greva generala in cazul in care nu reusesec sa ajunga la nicio intelegere cu memebrii Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului Si ...


ANDREI MARGA: PROIECTUL NOII LEGI A EDUCATIEI ESTE PETICIT SI FARA VIZIUNE

Posted:

Rectorul Universitatii Babes-Bolyai, Andrei Marga, sustine ca proiectul noii Legi a Educatiei are lacune mari, este anacronic in raport cu ce se intampla in Europa si defazat in raport cu nevoile Romaniei."Unii care au facut anumite fragmente din noul ...


PRIMARIA SECTORULUI 1 LANSEAZA A IX-A EDITIE A CUPEI 1

Posted:

Primaria Sectorului 1 va deschide marti, 23 martie, cea de-a IX-a editie a competitiei sportive scolare Cupa 1, in cadrul unui meci demonstrativ de fotbal. Locul de desfasurare va fi sala de sport a Colegiului National Ion Luca Caragiale.Meciul va fi ...


LISTA SCOLILOR SUCEVENE INCHISE INCEPAND CU ANUL SCOLAR 2010-2011

Posted:

In urma deciziei ministrului Educatiei, Daniel Funeriu, de a comasa clasele pentru a reduce cheltuielile din invatamant, din anul scolar 2010-2011, mai multe scoli din intreaga tara vor fi desfiintate. �Din cauza acestei hotarari, in judetul Suceava vor ...


PROTESTELE PROFESORILOR AFILIATI FSLI CONTINUA

Posted:

Protestele profesorilor afiliati Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) se prelungesc si joi, 18 martie 2010 intre orele 13.00 - 14.00. Manifestarile se vor desfasura in fata prefecturilor din judetele Bistrita-Nasaud si Calarasi, potrivit ...


"PRIETENII MEI DE LA ADOR"-UN PROIECT PRIN CARE ELEVII DE LICEU VIN IN SPRIJINUL TINERILOR CU SINDROM DOWN

Posted:

In sala "Traian Mosoiu" a Primariei Oradea a avut loc conferinta de final a proiectului de responsabilitate sociala "Prietenii mei de la ADOR". ECDL ROMANIA a sustinut proiectul in calitate de partener, descurajând discriminarea In ceea ce ii priveste ...


CONFERINTA PE TEMA DEZBATERII PUBLICE A PROIECTULUI NOII LEGI A EDUCATIEI

Posted:

Ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Daniel Petru Funeriu, va sustine astazi, 18 martie, cu incepere de la ora 16.00, o conferinta de presa cu prilejul lansarii in dezbatere publica a noului proiect al Legii Educatiei. Evenimentul ...


LICEENII URCA PE SCENA TES PENTRU COLEGII LOR DIN YOUTHBANK

Posted:

Mare anunt, mare comedie! Teatrul Evreiesc de Stat (TES) deschide portile si pregateste scena pentru un Vis de vara al liceenilor bucuresteni.Echipa YouthBank va invita vineri, 19 martie, incepand cu ora 19.00, la Teatrul Evreiesc de Stat pentru un ...


GALA BALURILOR 2010 ALEGE O LOCATIE ULTRA-FRESH: JET SET EVENTS HALL!

Posted:

Gala Balurilor 2010, mega-evenimentul anului destinat liceenilor, isi schimba locul de desfasurare, optand pentru cea mai "tanara" locatie de evenimente din Bucuresti: Jet Set Events Hall - deschisa oficial pe 19 februarie 2010. Cei 20.000 W si aproape ...


FUNERIU: NUMARUL CONCEDIERILOR DIN EDUCATIE VA FI SEMNIFICATIV MAI MIC

Posted:

In urma unei intalniri dintre ministrul Daniel Funeriu, si� reprezentantii sindicalistilor din educatie, care au protestat in fata Prefecturii Iasi, acesta a declarat ca desi initial au fost estimate 15.000 de disponibilizari in invatamant se pare, ...


LEGEA FUNERIU INTRODUCE PREGATIREA OBLIGATORIE A UNUI PROFESOR TIMP DE 6 ANI

Posted:

Dupa ce a hotarat ca in noua lege educatiei sa apara invatamantul obligatoriu pana in clasa a zecea, reintroducerea admiterii la liceu, sustinerea a doar doua probe scrise in cadrul examenului de bacalaureat si scoaterea titularizarii, ministrul ...


REVOLUTIA ECO

Posted:

Pe 19 martie 1953, ceremonia decernarii Premiilor Oscar a fost transmisa pentru prima data live. Pe 19 martie 2010, tot live, are loc al doilea eveniment� Revolutia ECO. Acesta sustine sloganul "Lumea nu dispare cand inchidem ochii" in fata unui ...


ELEVII DIN GIURGIU VOR PUTEA INVATA LIMBA CHINEZA

Posted:

Marti, 16 martie 2010, ambasadorul Republicii Populare Chineze, Liu Zengwen, a venit in Romania si s-a intalnit� la sediul Primariei Giurgiu cu reprezentantii autoritatilor locale si judetene . Principalul scop al acestei intrevederi a fost ...


PROTESTELE PROFESORILOR SE EXTIND

Posted:

Neplata salariilor, comasarea claselor, reducerea numarului de cadre didactice din invatamant, sporurile salariale neacordate sunt doar o parte dintre motivele pentru care profesorii apartinand sindicatelor afiliate Federatiei Educatiei Nationale (FEN) ...


PENTRU LICEENII RESPONSABILI, DE LA IRESPONSABILII DIN TRUPA TAXI

Posted:

Unii sunt adolescenti, au idei si incearca sa devina cetateni responsabili. Se numesc YouthBank.Ceilalti nu mai sunt chiar adolescenti, au angoase si se gandesc ca nu prea au sanse sa devina cetateni responsabili, daca nu au facut-o pana acum. Se numesc ...


CE INVATA ELEVII - ROMANIA NU ARE ECONOMIE DE PIATA SI SE CHINUIE SA INTRE IN UE

Posted:

Multe dintre manualele folosite de elevii din clasele I-IV nu sunt corelate cu realitatile si sunt depasite. Preocupati mai mult sa comaseze sau sa restructureze scoli si directori, celor abilitati de la Ministerul Educatiei se pare ca nu le mai pasa de ...


PROFESORII BUZOIENI INCEP PROTESTELE

Posted:

Marti, 16 martie 2010, profesorii buzoieni incep protestele, nemultumiti ca nu si-au primit decat o treime din banii pe luna februarie. Hotararea de inchidere a celor 160 de unitati scolare, ca semn de protest, a fost luata luni de sindicalistii din ...


GREVA INCHIDE APROXIMATIV 200 DE SCOLI DIN BUZAU

Posted:

Profesorii care nu si-au primit banii din Buzau nu vor mai intra la cursuri: aproape 200 de scoli vor fi inchise pana vineri.Aproape 5.000 de profesori din invatamantul preuniversitar sunt nemultumiti ca nu si-au mai primit banii si au decis sa intrerupa ...


FEDERATIA SINDICALA "SPIRU HARET" SUSTINE GREVA GENERALA

Posted:

Dascalii care fac parte din Federatia Sindicala "Spiru Haret" sustin declansarea grevei si boicotarea examenelor nationale, ca forme de protest fata de problemele din sistem.Sindicalistii vor sesiza si CEDO in legatura cu problemele din sistemul ...


MANUALELE VIITORULUI IN SCOALA ROMANEASCA: DVD SI PLATFORMA ON-LINE

Posted:

Manualele scolare ar trebui sustinute de programe on-line de exercitii, de DVD-uri, si de "table interactive" pentru aplicatii, sustin editorii romani.Editorii sustin astfel "reforma" manualelor scolare promisa de ministrul educatiei, Daniel Funeriu, ...


ATELIERUL PENTRU PARINTI

Posted:

Ce este Atelierul Pentru Parinti? Un loc si o ocazie de intalnire pentru parintii copiilor cu problematici similare. Cui se adreseaza? Atelierul pentru parinti se adreseaza parintilor ai caror copii au fost diagnosticati cu autism sau tulburari din ...


CURS DE LOGOPEDIE: METODE SPECIFICE IN CORECTAREA SI STIMULAREA LIMBAJULUI

Posted:

Asociatia Pentru Interventie Perapeutica in Autism organizeaza cursul cu tema: Metode Specifice in Corectarea si Stimularea Limbajului la prescolari pe 19 si 20 martie 2010. Tematica : DIAGNOSTICUL LOGOPEDIC Etiologia tulburarilor de limbaj- prezentare ...


MINISTRUL MEDIULUI PROPUNE PROTECTIA MEDIULUI CA MATERIE OBLIGATORIE

Posted:

Ministrul Mediului, Borbely Laszlo, a propus in cea de-a doua saptamana a lunii martie 2010, introducerea in scoli, ca materie obligatorie - "Protectia mediului", printr-un program numit "Green Package"."Avem un asa-zis 'Green Package', deci un 'pachet ...


APROXIMATIV 70 DE PROFESORI DIN ARAD NU SI-AU PRIMIT SALARIILE IN LUNA MARTIE

Posted:

Dupa ce primaria le-a dat in februarie cel de-al treisprezecelea salariu, mai multi profesori din judetul Arad nu si-au primit salariile pe luna martie 2010.Conform Realiatea.net, circa 70 de cadre didactice din comuna aradeana Ghioroc nu si-au incasat ...


O NOUA CALATORIE CU "MASINA TIMPULUI GEOLOGIC"

Posted:

Copiii sunt asteptati, sambata, 13 martie, la Muzeul National de Geologie, la o noua calatorie cu "Masina timpului geologic". De aceasta data, cei mici se vor plimba prin Triasic si vor face cunostinta cu primii dinozauri. Orele de plecare in calatorie ...


VINO LA EUROAPTITUDINI SI TE AJUTAM SA TRECI MAI USOR PESTE EXAMENUL DE BAC!

Posted:

Fa un pas inaintea colegilor si obtine certificarile ECDL si TOEFL care iti asigura recunoasterea competentelor digitale si lingvistice la BAC si oriunde in Europa. Ia-ti permisul ECDL si diploma TOEFL !!!!La centrul de instruire si testare ...


BRITISH SCHOOL OF BUCHAREST ANIVERSEAZA 10 ANI DE EXCELENTA

Posted:

Pe data de 13 martie 2010, British School of Bucharest va organiza Balul Aniversar BSB-10 ani, un eveniment dedicat celebrarii a 10 ani de succes in invatamantul international, scoala inregistrand si o vasta experienta pe plan local. Cu ocazia ...


EXPOZITIA FOTO "COPIII RAZBOIULUI" - AFGANISTAN SE PRELUNGESTE

Posted:

Expozitia foto "Copiii Razboiului" - Afganistan, deschisa la Casa ONU din Bucuresti, in perioada 24 februarie - 10 martie, a fost prelungita, la cererea publicului, pana la data de 19 martie.Expozitia poate fi vizitata zilnic, de luni pana vineri, intre ...


NOUA LEGE A EDUCATIEI REINTRODUCE ADMITEREA LA LICEU

Posted:

Legea educatiei nationale propusa de ministrul Daniel Funeriu se pregateste de dezbatere publica. Aceasta aduce numeroase schimbari atat asupra examenelor de sfarsit de ciclu de invatamant, cat si asupra orarului si a curriculei scolare . Cei care vor ...


CONCERT LECTIE PENTRU COPII SI TINERET

Posted:

Sambata, 13 martie ora 11, in sala de spectacole a Centrului National de Arta Tinerimea Romana va avea loc concertul lectie nr 4 cu tema: instrumentele de percutie.Sunteti invitati sa luati parte la concertul lectie organizat de Asociatia pentru Copii si ...


CURSURI SCOLARE SUSPENDATE TEMPORAR IN JUDETUL DOLJ

Posted:

Inspectoratul Scolar Judetean Dolj a informat Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului ca astazi, 11 martie, cursurile a 22 de scoli din 19 localitati au fost suspendate sau s-au desfasurat cu un numar redus de elevi din cauza ...


LEGEA EDUCATIEI: BACALAUREAT CU 2 PROBE SCRISE SI PROGRAM SCOLAR CU 4 ORE PE ZI

Posted:

Examenul de bacalaureat ar putea sa sufere noi modificari in anul scolar 2011-2012 din cauza legii educatiei propuse de ministrul Funeriu.�Conform prevederilor din noul proiect al legii educatiei nationale, bacalaureatul va avea doar 2 probe scrise, ...


CONCURSUL NATIONAL DE STIINTE "ARHIMEDE"

Posted:

Concursul National de Stiinte Arhimede va avea loc in fiecare scoala care se inscrie la concurs. Program: Concursul va avea loc pe 28 mai 2010 intre orele 11:30-13:00 Regulamentul olimpiadei/Regulamentul concursului national de stiinte Arhimede: ...


NOUA LEGE A EDUCATIEI PREVEDE INVATAMANTUL OBLIGATORIU PANA IN CLASA A X-A

Posted:

Noua lege a educatiei pregateste schimbari majore, una dintre ele fiind introducerea invatamantului obligatoriu de zece ani, iar clasa a IX-a va trece in ciclul gimnazial.Ministrul educatiei, Daniel Funeriu a declarat ca acest lucru va duce la scaderea ...


CALENDARUL PROTESTELOR DIN INVATAMANT

Posted:

Miercuri, 10 martie 2010, repezentantii cadrelor didactice au avut o intrevedere cu membrii Ministrului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) privind neplata salariilor, comasarea claselor, reducerea numarului de profesori si renuntarea ...


Negocieri esuate intre profesori si ministrul Funeriu

Posted:

Sindicalistii din educatie nu au ajuns la un numitor comun cu ministrul Funeriu in urma intalnirii din aceasta dimineata.Sindicalistii sunt nemultumiti de faptul ca lucrurile din educatie nu evolueaza intr-o directie pozitiva, ba mai mult se ...


MUZEUL NATIONAL DE GEOLOGIE PREZINTA "LOCALIZAREA ATLANTIDEI IN DEPRESIUNEA PANNONICA"

Posted:

Muzeul National de Geologie va asteapta sambata, 20 martie 2010, orele 11.00, la conferinta "Localizarea Atlantidei in Depresiunea Pannonica", sustinuta de catre dr. Mircea Ticleanu, cercetator Stiintific al Institutului Geologic al ...


TITULARIZAREA DESFIINTATA DE NOUA LEGE A EDUCATIEI

Posted:

Noua lege a educatiei nationale, propusa de ministrul Funeriu, prevede scoaterea examenului de titularizare si angajarea profesorilor in sistemul educational de catre fiecare scoala in parte.Conform ultimelor informatii, Ministerul Educatiei nu vrea sa ...


SINDICALISTII DIN EDUCATIE SE INTALNESC CU MINISTRUL FUNERIU

Posted:

Sindicalistii din educatie se intalnesc, miercuri, 10 martie 2010, cu ministrul Funeriu. Acest lucru se intampla dupa ce saptamana trecuta sindicalistii au amenintat cu proteste care se pot transforma chiar in greva generala.Nemultumirile sindicalistilor ...


No comments:

Post a Comment