Thursday, July 1, 2010

Stiri din Educatie

Stiri din Educatie


Opţiuni pentru liceu, opţiuni pentru viitor

Posted: 18 Jun 2010 11:20 AM PDT

Au la dispoziţie peste 650 de locuri în liceele bucureştene, iar pentru că le pot ocupa fără admitere s-au înghesuit să profite de ocazie. Sunt elevii romi, absolvenţi de gimnaziu, care în aceste zile primesc, în cadrul unor şedinţe publice, repartiţiile la liceu. Ei s-au orientat către cele teoretice sau economice de top.


De două ori la coadă pentru înscrierea la liceu

Posted: 19 Jun 2010 05:22 AM PDT

Nervi întinşi la maximum în cea de-a treia zi de înscrieri la liceele din Capitală a elevilor din provincie. Părinţii viitorilor boboci sunt supăraţi că trebuie să vină de două ori în Bucureşti: o dată la înscrieri şi a doua oară să verifice dacă datele introduse în calculator sunt identice cu cele completate de ei. Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Ialomiţa, Călăraşi- sunt judeţele de unde provin cei mai mulţi dintre elevii care s-au înscris pentru a urma cursurile unui liceu din Capitală. În prima zi, au completat fişele peste 800 de candidaţi iar în a doua mai bine de 500. Sâmbătă, în a treia zi, au revenit la rând şi cei care s-au înscris în prima zi.


Istorie prin film, geografie prin film, cultură prin film

Posted: 20 Jun 2010 09:39 PM PDT

La un liceu din Londra, profesorii s-au gândit să-i înveţe pe elevii lor cât mai multe despre ţările frământate de conflictele pe care le văd în fiecare zi la televizor, în programele de ştiri. În spatele ştirilor este un program de informare prin intermediul filmelor artistice. Elevii nu numai că învaţă astfel mai multe despre statele lumii, dar dobândesc şi o cultură cinematografică.


Se răpesc copii!

Posted: 21 Jun 2010 12:00 PM PDT

Curioşi şi lipsiţi de experienţă, copiii pot fi uşor de păcălit de persoane străine, care îi pot răpi. Aşa s-a întâmplat anul trecut, când neatenţia părinţilor aflaţi în concediu, a avut drept rezultat dispariţia a mai mult de 150 de copii. Măsura de protecţie constă în respectarea unor reguli. O spun atât poliţiştii, cât şi specialiştii de la Centrul Focus, care se ocupă de copiii dispăruţi.


S-a deschis Universitatea Copiilor

Posted: 21 Jun 2010 12:31 PM PDT

De astăzi şi copiii pot urma cursurile Universităţii din Bucureşti. Este adevărat, chiar dacă anul universitar, dar şi cel şcolar s-au încheiat, copiii curioşi cum se desfăşoară activitatea academică universitară pot afla şi chiar participa la aceasta. Durata seminariilor este mai restrânsă şi adaptată ritmului cunoaşterii celor mici. Totul în cadrul proiectului Universitatea Copiilor, care se desfăşoara de astăzi şi până pe 2 iulie.


Greul în Educaţie începe în toamnă

Posted: 25 Jun 2010 10:17 AM PDT

Bacalaureatul care începe luni se va desfăşura normal, în ciuda nemulţumirilor profesorilor. Din toamnă, însă, o mulţime de catedre vor rămâne în aer. Liderii sindicali susţin că mulţi profesori vor părăsi sistemul, din cauza salariilor tot mai mici, iar noul an şcolar va începe cu proteste.Liderii sindicali ai dascălilor spun că decizia de astăzi a Curţii Constituţionale ar trebui să producă schimbări în Guvern.


Inundaţiile ameninţă bacalaureatul

Posted: 27 Jun 2010 10:22 AM PDT

Ministrul Educaţiei le cere autorităţilor locale să ia toate măsurile pentru buna desfăşurare a probei scrise la bacalaureat de luni. El avertizează că există grupuri şcolare unde apa ar putea afecta reţelele electrice, indispensabile transmiterii subiectelor şi desfăşurării examenului.


Emoţii şi surprize la Bac

Posted: 28 Jun 2010 04:13 AM PDT

Peste 217.000 de absolvenţi de liceu au dat, azi, prima probă scrisă la bacalaureat. Examenul la limba şi literatura română a durat trei ore şi a avut o surpriză pentru candidaţi. Acum 4 ani, la capacitate, le-a picat basmul, azi s-au lovit din nou de el. Elevii au mai avut de argumentat un proverb şi de analizat un fragment dintr-o piesă dramatică.


A doua probă scrisă la BAC

Posted: 30 Jun 2010 04:42 AM PDT

Bacalaureatul a continuat, azi, cu cea de-a doua probă scrisă. Absolvenţii de la Real au susţinut examenul la Matematică, iar cei de la Uman, la Istorie. Tot Istorie au dat şi cei de la învăţământul vocaţional deşi, spun ei, ar fi trebuit testaţi la o materie specifică profilului: desen, dans sau muzică.   


Interzicerea crucifixelor în şcoli, reconsiderată

Posted: 01 Jul 2010 12:40 AM PDT

Guvernul italian vrea să elimine interzicerea crucifixelor în şcolile publice. Autorităţile de la Roma au apelat Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a fost de acord să-şi revizuiască decizia. Acum 6 luni, judecătorii de la Strasbourg au interzis aceste obiecte de cult în şcoli, apreciind că ar putea perturba copiii adepţi ai altor religii.Decizia Curţii de la Strasbourg, anunţată în noiembrie a cauzat o adevărată controversă în Italia, ţară predominant catolică. Această situaţie nu a făcut însă decât să alimenteze o dezbatere mult mai veche, declanşată în 1984, atunci când catolicismul a încetat să mai fie religia statului italian. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis eliminarea acestor simboluri după o bătălie legală ce a durat aproape 9 ani, dând dreptate unei mame din Italia care susţinea dreptul copiilor săi la o educaţie seculară, aşa cum este garantat de constituţie. Dacă autorităţile italiene vor pierde acest apel, simbolurile religioase ar putea fi interzise în şcolile publice din toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei.


No comments:

Post a Comment