Saturday, May 28, 2011

Stiri din Educatie

Stiri din Educatie


Ministrul Educaţiei prezintă modificările din anul şcolar 2011 - 2012

Posted: 24 May 2011 02:13 AM PDT

Anul şcolar va rămâne în continuare organizat pe semestre, însă vacanţa de iarnă va fi mai lungă cu o săptămână. Anunţul a fost făcut de Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. O noutate este şi introducerea unui program intitulat Şcoala Altfel, mai precis o săptămână de activităţi extraşcolare, organizată înaintea vacanţei de primăvară. [91553]Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a ţinut marţi o declaraţie de presă în care a vorbit despre schimbările anului şcolar viitor. Funeriu a declarat că anul şcolar 2011 - 2012 fi în continuare organizat pe semestre. Primul semestru va începe , luni, 12 septembrie şi se va încheia pe 23 decembrie 2011, iar vacanţa de iarnă va fi mai lungă cu o săptămână decât în mod obisnuit.Vacanta de iarnă prelungită cu o săptămână va duce la scăderea absenteismului, deoarece sunt zone în care copiii nu pot ajunge la scoala in zilele grele de iarnă şi tot iarna mulţi copii se îmbolnăvesc şi lipsesc, a explicat ministrul.O noutate faţă de anul în curs este dispariţia vacanţei din luna februarie şi faptul că vacanţa de primăvară este de două săptămâni.Semestrul al II-lea va începe pe 16 ianuarie şi se va termina pe 6 aprilie, vacanţa de primăvară fiind cuprinsă între 7 aprilie şi 22 aprilie 2012.Semestrul al II-lea va continua după vacanţă, până pe 22 iunie, iar vacanţa de vară este programată în intervalul 23 iunie - 9 septembrie.Pentru Bacalaureat, cuvântul-cheie este „stabilitatea", a subliniat ministrul Educaţiei, precizând că Bac-ul din acest an şi modul de desfăşurare este cvasi-identic cu cel din anul trecut, cu excepţia calendarului. Probele de examen vor fi aceleaşi ca anul trecut. În ceea ce priveşte procedura prin care organizaţiile de părinţi vor putea supraveghea BAC-ul, ministrul a explicat că un ONG trebuie să se acrediteze la inspectorat, anunţă ca vrea să participe la supraveghere si, conform procedurilor tehnice vor putea participa la supraveghere.


Bookfest 2011 - programul emisiunilor TVR Cultural dedicate târgului

Posted: 24 May 2011 03:01 AM PDT

TVR Cultural - Programul complet al emisiunilor dedicate Târgului Bookfest 2011 (ediţia a VI-a)JURNAL CULTURAL - ediţii speciale: miercuri (25 mai) - vineri (27 mai), în intervalul 12.30 -13.00Miercuri, 25 mai, în intervalul 12.30 -13.00Prezintă: Camelia VăcaruInvitaţi: Geza Szocs, Kelemen Hunor şi Grigore ArseneJoi, 26 mai, în intervalul 12.30 -13.00Prezintă: Andra GavrilInvitat: Radu ParaschivescuVineri, 27 mai, în intervalul 12.30 -13.00Prezintă: Marius ConstantinescuInvitat: Dan C.MihăilescuDEZBATERI - program: miercuri (25 mai) - duminică (29 mai)Miercuri, 25 mai, ora 17.15-18.00Tema: Literatura română - literatura maghiarăModerator: Alex ŞtefănescuInvitaţi: Daniel Cristea-Enache şi Péter EsterházyJoi, 26 mai, ora 17.15-18.00Tema: Carte scrisă - audiobookModerator: Cătălin SavaInvitaţi: Marius Ghilezan, Florin Iaru şi Maria-Elena NegoescuVineri, 27 mai, ora 17.15-18.00Tema: Artă şi literaturăModerator: Mihai ConstantinInvitaţi: Tudor Octavian şi Pavel ŞuşarăSâmbătă, 28 mai, ora 16.45-17.45Tema: Carte motivaţionalăModerator: Cristian TabărăInvitaţi: Aurora Liiceanu şi Dinu FlămândDuminică, 29 mai, ora 16.45-17.45Tema: Motive, scuze şi pretexteModerator: Tudor Călin ZarojanuInvitaţi: Horia Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu


Clasificarea universităţilor, criteriu de finanţare pentru instituţiile de învăţământ superior

Posted: 25 May 2011 07:17 AM PDT

Clasificarea universităţilor îi sperie pe managerii instituţiilor de învăţământ superior.Ei vor primi finanţare în funcţie de evaluarea care se va întinde până în luna septembrie. Admiterea la masterat a fost şi ea amânată până după această dată.Universităţile au avut la dispoziţie o lună să completeze formularul on-line cu datele amănunţite despre activitatea instituţiei în ultimii 5 ani. Ministerul a vrut să ştie câţi studenţi şi profesori are fiecare universitate, detalii despre activitatea ştiinţifică şi de cercetare a cadrelor didactice, dar şi ce venituri are fiecare instituţie în parte. Nemulţumirile nu au întârziat să apără. Datele raportate de universităţi vor fi verificate "la sânge". Abia apoi universităţile vor fi clasificate împreună cu experţi ai Asociaţiei Universităţilor Europene.


Pericolele internetului

Posted: 25 May 2011 10:24 PM PDT

În ultimii ani a devenit cel mai rapid mijloc de comunicare, o poartă spre lumea întreagă şi o sursă inepuizabilă de informare. Internetul reprezintă, însă, şi un pericol. Studiile efectuate arată că reţeaua creează nu numai dependenţă, ci incită la comiterea de infracţiuni.


De ce-aş citi? Cartea ignoranţei, mic tratat pentru cei care ştiu că nu ştiu

Posted: 26 May 2011 11:22 PM PDT

A şti sau a nu şti? Este o întrebare pe care ajungem să ne-o punem după fiecare pagină parcursă, după fiecare paragraf asimilat. Tudor Călin Zarojanu îşi continuă pledoaria pentru citit.Iar recomandarea de azi: Lloyd şi John Mitchinson, Cartea ignoranţei, mic tratat pentru cei care ştiu că nu ştiu, Editura Nemira  


Daniel Funeriu: Încadrarea pe piaţa muncii a absolvenţilor - criteriu în evaluarea universităţilor

Posted: 27 May 2011 12:44 AM PDT

În viitor, rectorii universităţilor vor fi obligaţi să prezinte în fiecare an numărul absolvenţilor care îşi găsesc un loc de muncă. Declaraţia a fost făcută de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, în emisiunea Foc Încrucişat de la Tvr Info. În acest fel, studiile universitare vor răspunde cerinţelor de pe piaţa muncii - regională sau naţională. Un studiu recent arată că salariile de angajare cele mai mici sunt obţinute de absolvenţii de Ştiinte ale naturii şi Educaţie fizică. În schimb, absolvenţii de Arhitectură, Medicină şi Politehnică obţin cele mai mari salarii după terminarea facultăţii. 


Bookfest - a 3-a zi

Posted: 27 May 2011 04:57 AM PDT

Lansări de carte şi alomeraţie în a treia zi a Târgului Internaţional de carte, Bookfest, deschis în capitală. Mirela Nagâţ a luat pulsul evenimetelor de la Romexpoşi ne-a transmis de la faţa locului mai multe detalii.


De ce-aş citi? Ne spune scriitorul George Arion

Posted: 27 May 2011 05:22 AM PDT

Oricare ar fi subiectul pledoariei, contează farmecul persoanei care o susţine pentru a fi cât mai convingătoare. Tudor Călin Zarojanu ne prezintă noi argumente pro-citit, alături de invitatul său, maestrul romanului poliţist, George Arion.


Comunismul - un capitol de istorie pe care nu-l mai învaţă nimeni

Posted: 27 May 2011 09:58 AM PDT

Mai bine de jumătate din tinerii cu vârsta sub 20 de ani nu discută despre comunism nici acasă, nici la şcoală. Aşa arată un studiu realizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România. Pentru o mai bună cunoaştere a istoriei recente, învăţătorii, profesorii de gimnaziu şi elevii participă la primul proiect educaţional pe tema Drepturile omului în istoria recentă a României.


România pregăteşte şomeri cu facultate. Încadrarea pe piaţa muncii a absolvenţilor ar putea deveni criteriu în evaluarea universităţilor

Posted: 28 May 2011 10:04 AM PDT

Avem facultăţi, diplome şi absolvenţi, dar nu avem locuri de muncă. Paradoxal, numai în ultimii 3 ani, în România s-au derulat sute de proiecte care îşi propun corelarea învăţământului românesc cu piaţa muncii. Toate, finanţate din fonduri europene. Ministerul Educaţiei promite şi el că va rezolva problema absolvenţilor cu diplomă, odată ce universităţile vor fi clasificate. Un singur absolvent din 10 ajunge să fie omul potrivit la locul potrivit. O spun angajatorii care certifică astfel că România are cel mai mare număr de şomeri cu facultate, din ultimii 20 de ani. Dureros este că jumătate dintre tineri ajung să trăiască din banii părinţilor şi după absolvire.Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat că, în viitor, rectorii universităţilor vor fi obligaţi să prezinte în fiecare an numărul absolvenţilor care îşi găsesc un loc de muncă. În acest fel, studiile universitare vor răspunde cerinţelor de pe piaţa muncii - regională sau naţională.Un studiu recent arată că salariile de angajare cele mai mici sunt obţinute de absolvenţii de Ştiinte ale naturii şi Educaţie fizică. În schimb, absolvenţii de Arhitectură, Medicină şi Politehnică obţin cele mai mari salarii după terminarea facultăţii. 


No comments:

Post a Comment